În staţiunea Venus de pe Litoral, aproape pustie înainte de a sosi primii turişti, câţiva copii în kimono-uri schimbă imaginea.

Marius Vizer, președintele FIJ, și George Teșeleanu, președintele CS „Pantheon Constanța”, au oferit speranță și viitor pentru 300 de puști din Ucraina, care se antrenează în stațiunea Venus.

Sunt aproape 300 de copii refugiaţi din Ucraina şi practicanţi ai judo-ului. care se antrenează de câteva săptămâni la “Academy Hotel” din Venus. O veritabilă academie pentru viitorii campioni europeni, mondiali şi, de ce nu, olimpici ai Ucrainei.

Într-o acţiune comună, Federaţia Internaţională de Judo, condusă de Marius Vizer, Federaţia de Judo din Ucraina, Comitetul Olimpic din Ucraina, prezidat de Serghei Bubka, şi George Teşeleanu, preşedintele CS “Pantheon Constanţa”, şi-au unit forţele pentru a salva 300 de copii. Viitorul judo-ului al unei ţări care trece prin momente cumplite.

Prin coridoare speciale, juniorii, cu vârste între 8 şi 19 ani, şi antrenorii lor au ajuns în staţiunea Venus, la începutul lunii aprilie, unde se antrenează zilnic la “Academy Hotel”, în condiţii demne de un cantonament de cinci stele, potrivit reportajului realizat de fanatik.ro.

Îmbrăcaţi în kimono-uri albe sau albastre, plini de viaţă şi zglobii, toţi aleargă şi se hârjonesc. Micile copilării se opresc atunci când antrenorii anunţă startul şedinţei de pregătire. Dacă te uiţi pe numele de pe kimono-uri pare că începe un meci al naţionalei Ucrainei de fotbal. Zinchenko stă lângă Sydorchuk. Nu, nu sunt starurile de la Manchester City şi Dinamo Kiev. Sunt doi dintre puştii care vor să ajungă campioni în judo.

George Teşeleanu, patronul hotelului în care sunt cazaţi ucrainenii, este mereu atent ca micuţilor, dar şi antrenorilor, să nu le lipsească nimic.

George Teşeleanu, preşedintele CS Pantheon Constanţa, în faţa dojo-ului unde se antrenează sportivii din Ucraina
George Teşeleanu, preşedintele CS Pantheon Constanţa, în faţa dojo-ului unde se antrenează sportivii din Ucraina. FOTO: Fanatik.ro.

Stă de vorbă cu sportivii, are grijă de fiecare în parte şi le oferă o vorbă bună de fiecare dată când aceştia au nevoie. E ca un tată pentru 300 de copii ai căror părinţi au rămas să lupte pentru libertatea Ucrainei. Iar drumul acestora până în România nu a fost unul lipsit de emoţii.

“Am fost în ultimul tren care a plecat din Kramatorsk”

Unul dintre antrenori dezvăluie marea şansă de care au avut parte.

“Slavă Domnului că am ajuns aici cu bine. Când am ieşit noi, la coridorul special, am fost în ultimul tren care a plecat din Kramatorsk. La câteva ore după ce am plecat, gara a fost bombardată”. Chiar dacă soarele străluceşte pe cer, nu are cum să nu te treacă un fior rece.

Pe 8 aprilie, gara din Kramatorsk, care era folosită pentru evacuarea civililor, a fost bombardată de soldaţii ruşi. În atacul mârşav, 50 de persoane au fost omorâte, printre care s-au numărat şi cinci copii.

“Ne este greu, dar mă bucur că fac ceea ce ştiu, să învăţ şi să educ judoka tineri. M-am ocupat de organizarea evacuării copiilor din zona Doneţk. Am ajus apoi în Lvov, unde am trăit în condiţii foarte grele şi a trebuit să ne adăpostim în subsol. Îmi vine foarte greu să vorbesc, mi-am lăsat acolo familia şi prietenii.

E greu, dar mergem înainte. Noi am mai trecut prin aşa ceva în 2014, eu sunt din Slaviansk (n.r. oraş din Regiunea Doneţk). Eram oarecum pregătiţi pentru aşa ceva.

Acum, am adunat ceea ce am putut şi am plecat. Părinţii multor copii de aici sunt în armata Ucrainei şi luptă împotriva ruşilor. Noi avem grijă de ei acum”.

“Am ajuns în România pe 1-2 aprilie. Suntem foarte mulţumiţi de condiţiile de aici, de organizarea domnului Teşeleanu. Plecarea noastră din Ucraina este un dezastru. A fost înfiorător, cu bombardamente ruseşti. Acum suntem foarte bine.

A fost groaznic ceea ce s-a întâmplat, în special pentru copii, care au trăit zile şi săptămâni întregi în spaimă, în diferite locaţii. Harkov, oraşul unde antrenez, a fost distrus într-un procent foarte mare.

Ţin legătura cu rudele şi prietenii. Îmi sângerează inima când aud ceea ce se întâmpla acolo. În fiecare zi se aud explozii. E groaznic.

Din păcate mai sunt sportivi care au rămas în Ucraina, din cauza legii marţiale, şi nu au putut să iasă din ţară.

Sunt copii muncitori, ascultători şi care au avut performanţe atât la concursurile din ţară, cât şi la cele din străinătate. Sper, dacă vor continua să se antreneze, ca de aici să iasă campioni mondiali, poate chiar olimpici.

Vreau să-i mulţumesc, în primul rând, Federaţiei Internaţionale de Judo şi domnului preşedinte Marius Vizer, apoi domnului Teşeleanu, pentru că ne-a primit să ne antrenăm şi ne-a oferit condiţii foarte bune. Le mulţumesc şi Federaţiei de Judo din Ucraina, preşedintelui Ucrainei şi lui Serghei Bubka, preşedintele Comitetului Olimpic al Ucrainei”.

Cele mai bune condiţii pentru sportivii refugiaţi din Ucraina
După antrenamentele de dimineaţă, puştii şi antrenorii merg la masa de prânz, unde au parte de un meniu specific pentru sportul de performanţă.

În două ture, sportivii iau masa şi discută între ei despre ale lor, sunt copii care acum două luni mergeau la şcoală şi la antrenamente, apoi se întoarceau acasă, în sânul familiei. Acum, părinţii au rămas în Ucraina, iar noua lor familie, de la Venus, este una imensă, este familia judo-ului mondial, care şi-a promis că nimeni nu va rămâne în urmă.

Sportivii au parte de un dojo, pentru antrenamente, şi în curând vor avea încă trei saltele pentru şedinţele de pregătire, puse la dispoziţie de George Teşeleanu, care mereu e în mijlocul atleţilor. Între antrenamente, micuţii au câteva locuri de relaxare în curtea hotelului şi lăzi cu fructe pentru a se vitaminiza.

Am putea spune că nu le lipseşte nimic, dar ar fi o minciună. Acestor copii le lipseşte mângâierea mamei, înainte de a pune capul pe pernă, şi sfatul înţelept al tatălui.

Alături de George Teşeleanu este mereu senseiul George Lozovanu, care are şi rolul de translator, orginar din Republica Moldova.

“La început mi-a fost mai greu, dar îmi era dor să vorbesc limba. Îi ajut pe fiecare cum pot, oricând au nevoie”, ne spune fostul judoka.

Cu ajutorul lui purtăm dialogurile cu antrenorii şi sportivii cazaţi în Venus, aşa aflăm poveştile unor viitori campioni. Aşa cum este şi cazul Darinei Liashuk.

“Drumul a fost foarte periculos. La intrarea şi ieşirea din fiecare oraş erau multe controale şi am stat mult pe drum. Am fost ajutaţi la controlul paşapoartelor, voluntarii ne-au aşteptam cu un ceai cald şi mâncare.

Suntem foarte mulţumiţi de felul cum am fost primiţi în România. În zona din care vin, pericolul este foarte mare. A fost distrus totul, magazine, farmacii. Nu ştiu cum pot să mai reziste oamenii care au rămas în condiţiile de acolo. Se va termina cu victoria ucrainenilor, fără discuţii.

Cel mai dureros este că în acest război au murit mulţi oameni nevinovaţi. Judo-ul este un sport exploziv, iar totul se întâmplă foarte repede şi atunci, în momentul acela, trebuie să iei o decizie, pentru asta trebuie să fii foarte limpede şi sigur pe tine” – Vitali, arbitru internaţional de judo din Ucraina

Printre sportivii care se antrenează în Venus am regăsit-o şi pe Darina Liashuk, o sportivă de 19 ani din Luţk. Are în palmares două medalii de bronz la etapele din Cupa Europei U21, una dintre ele fiind obţinută în 2018, la Cluj. Are emoţii în faţa camerei, dar doar la început. Nici nu se gândeşte să vorbească în limba invadatorului. “Ruski, niet (n.r. în rusă, nu)”, spune Darina în startul interviului.

“A fost linişte când a fost făcut coridorul pentru evacuarea noastră. Ne simţim foarte bine aici, sunt condiţii foarte bune. Vreau să le mulţumesc celor care ne-au primit şi ajutat. Aş vrea să mă întorc acasă, dar ştiu că acolo nu este linişte. Trebuie să mergem înainte.

Aproape toţi colegii mei sunt plecaţi din Ucraina, puţini au mai rămas acolo. Am fost şocaţi când a început războiul. Primul gând a fost să ajungem într-o ţară liniştită. Părinţii au rămas acolo, dar deocamdată nu sunt într-o zonă periculoasă. Duc o viaţă cât de cât obişnuită, dar mai grea pentru că eu sunt plecată de lângă ei”, povesteşte Darina Liashuk.

Invariabil vine şi întrebarea despre viitorul ei în judo. Faţa i se luminează imediat, iar obiectivul este unul pe măsură:

“Visul meu este să particip la Jocurile Olimpice. Îmi doresc o medalie de aur”. În 2024, când Jocurile Olimpice de vară se vor desfăşura la Paris, Darina va avea 21 de ani. Poate, de ce nu, acolo să-i fie îndeplinită dorinţa: pe tabela din “Grand Palais Éphémère” să scrie Darina Liashuk, medalie de aur pentru Ucraina. Nu e un vis… efemer.

La 14 ani, Masha vrea să ajungă cea mai bună în judo: “Victoria va fi a noastră”

Masha nu este emotivă deloc, e atât de concentrată încât îţi vine să spui că acum, într-o secundă, va intra pe tatami la un concurs internaţional. Emoţiile au fost doar atunci când a plecat de acasă, la 14 ani, în necunoscut, dar la Venus a găsit o a doua casă şi are parte de cele mai bune condiţii. Poate e şi motivul pentru care ţelul ei să devină “cea mai bună şi cea mai puternică în judo”.

“Am avut emoţii foarte mari de când am plecat de acasă. Mergeam într-o ţară în care nu ştiam ce mă aşteaptă şi ce o să se întâmple. Condiţiile sunt foarte frumoase şi sunt mulţumită că pot să mă antrenez. Părinţii mei şi rudele mele sunt fericiţi că sunt într-o ţară sigură şi că mă pot antrena pentru turneele internaţionale.

A fost înfricoşător ceea ce s-a întâmplat. Vin dintr-o familie mare şi cel mai urât moment a fost să ne părăsim ţara noastră. Visul meu este să devin cea mai bună şi cea mai puternică în judo. Totul va fi bine pentru noi, iar victoria va fi a noastră”, ne spune Masha, care vrea să ajungă un nume important în judo-ul mondial.

Interviu cu George Teşeleanu, “tatăl” din România al celor 300 de copii refugiaţi din Ucraina: “Ei reprezintă prezentul şi viitorul judo-ului ucrainean”

George Teşeleanu este membru al Academiei Române de Ştiinţe Tehnice, profesor universitar şi om de afaceri, iar în lumea sportului a intrat în 2014, când a devenit vicepreşedinte al Federaţiei Române de Judo. A realizat că judo-ul are nevoie de o rivalitate cât mai puternică, iar în 2017 a înfiinţat Clubul Sportiv “Pantheon Constanța”.

Acum, în 2022, când Ucraina trece prin cel mai greu moment din istorie, a sărit în ajutorul sportivilor din ţara vecină şi are grijă de 300 de copii refugiaţi din calea războiului.

În zilele următoare numărul acestora va creşte, iar George Teşeleanu ştie că judo-ul îi poate ajuta pe aceşti copii să treacă mai uşor, atât cât se poate, peste această dramă, a declarat George Teșeleanu în interviul reaizat de fanatik.ro.

Totul este în făcut în numele unor valori care caracterizează perfect acest sport: curaj, onoare, prietenie, sinceritate şi unitate.

Cum v-a venit ideea de a-i aduce pe copiii din Ucraina la Venus?

– Ideea a venit în urma conflictului care este în desfăşurare în Ucraina. A devenit o necesitate în a salva persoane, cetăţeni aflaţi în zonele de conflict. Dintre aceştia, m-am gândit la cei din familia judo-ului, la sportivii care erau în mare pericol şi pe care, cu ajutorul Federaţiei Internaţionale şi al Federaţiei Ucrainene, am reuşit să-i evacuăm în urmă cu aproape două săptămâni.

Totul a fost posibil printr-o strânsă colaborare între Federaţia Internaţională de Judo, Federaţia Ucraineană de Judo şi Comitetul Olimpic din Ucraina. În acest fel s-a reuşit evacuarea acestor atleţi care au ajuns la Venus, la hotelul “Academy”, care le pune la dispoziţie cazarea şi masa, precum şi spaţiul de antrenament competitiv pentru activitatea pe care o desfăşoară. Sunt copii din 12 regiuni ale Ucrainei.

Câţi copii sunt în total, aici, la Venus?

– Atleţi şi antrenori sunt 300 în acest moment şi aşteptăm încă circa 30-35, care sunt pe drum în momentul de faţă. Sportivii refugiaţi din Ucraina, care sunt găzduiţi la hotelul “Academy” din Venus, reprezintă singurul lot naţional ”Under 18” evacuat. Am reuşit acest lucru aici, în România, iar aceasta demonstrează că marea familie a judo-ului s-a mobilizat în numele unor valori importante pentru acest sport, precum curaj, onoare, prietenie, sinceritate sau unitate, care aici sunt trăite la intensitate maximă.

Cum sunt sportivii care au ajuns în ţara noastră?

– Sunt sportivi normali, sunt vecinii noştri. Sunt precum copiii şi sportivii noştri. Din fericire, pentru ei s-a găsit o soluţie. În acest moment, ei sunt liniştiţi, se antrenează, se pregătesc şi au în program participarea la anumite competiţii pe categorii de vârstă. Ce este foarte important, ei reprezintă prezentul şi viitorul judo-ului ucrainean. Deci, această soluţie găsită în România, la Venus, cu eforturile tuturor, justifică, zic eu, mai mult decât factorul umanitar, acela sportiv, al continuităţii unui sport care este o filosofie

“Eu sper să fim şi pe viitor cât mai aproape de cei care au nevoie”

Care este programul zilnic al lor?

– Din ceea ce am observat, pentru că întreaga activitate este coordonată de antrenorii lor de la cluburi, au antrenamente personalizate. De la ora 7:30, în dojo este activitate, pe terenul de sport este activitate. La ora 9:00 este micul dejun, apoi, la 13:00, prânzul, iar cina de la 19:00. În aceste intervale de timp desfăşoară activităţi conform programului alcătuit de antrenori.

Georgii Zantaraia a fost vicecampion naţional cu CS “Pantheon Constanța”, în 2018, iar acum luptă în Ucraina. Aţi reuşit să vorbiţi cu el?

– Am comunicat în scris cu el, ne-a spus că nu are nevoie de susţinere. Deocamdată este bine şi luptă pentru ţară. Nu suntem pregătiţi niciodată pentru aceste trăiri şi nu putem spune că suntem pregătiţi nici mental. Vremurile ne cuprind şi reacţionăm pe măsură. Eu sper să fim şi pe viitor cât mai aproape de cei care au nevoie.

Ce mesaj aţi avea pentru copiii care se antrenează?

– Sper să simtă bine, să-şi poată continua parcursul lor de pregătire sportivă şi să simtă, cumva, o linişte pe care acasă nu o regăseau şi îmi doresc foarte mult pentru ei ca totul să se termine cât mai repede şi ei să se întoarcă în mijlocul familiei.

Aţi stat de vorbă cu ei, ce simt fiind departe de casă?

– Pentru cei mici e ca un stagiu la mare, un cantonament. Pentru cei mari, care au contact permanent cu familiile rămase, majoritatea au taţii care luptă în ţară, e un moment foarte dificil. De multe ori încercăm să vorbim despre viitor şi mai puţin despre prezent.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here