Caută
Close this search box.

Arad: 13 primării au reziliat contractul cu firma care colecta deşeurile şi cer Prefecturii să declare stare de urgenţă

Un număr de 13 primării din judeţul Arad cer Prefecturii să declare stare de urgenţă în zonele lor pentru neridicarea deşeurilor de către firma responsabilă, situaţie care durează de aproximativ cinci săptămâni, administraţiile luând şi decizia de a rezilia contractul.

Reprezentanţii primăriilor din „Zona V” de salubrizare a judeţului Arad au decis, luni, rezilierea contractului de servicii cu operatorul de colectare şi transport al gunoiului după o întâlnire în care au expus problemele apărute în ultimele săptămâni.

Discuţiile au avut loc în cadrul şedinţei Adunării Generale a Asociaţilor a „ADI Deşeuri”, potrivit Agerpres.

Hotărârea va fi comunicată Prefecturii, în vederea convocării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar pasul următor ar fi declararea stării de urgenţă pentru această zonă.

Este o decizie necesară pentru ca primăriile să poată trece imediat la colectarea deşeurile prin mijloace proprii, astfel încât cetăţenii să nu fie afectaţi de această situaţie. În acest timp, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară va parcurge ambele proceduri de soluţionare a problemei. O negociere, fără publicare a unui anunţ de participare, pentru a avea o firmă care să asigure serviciile de salubrizare şi, în paralel, pregătirea documentaţiei necesare pentru procedura de licitaţie deschisă, pentru atribuirea acestor servicii de colectare şi transport ale gunoiului„, a declarat Răzvan Cadar, preşedintele ADI Deşeuri Arad.

El a acuzat că operatorul nu şi-a respectat angajamentele asumate în contract.

Nu a respectat graficul de colectare a deşeurilor, iar în majoritatea localităţilor pe care le avea în responsabilitate nu au fost ridicate deşeurile de aproximativ cinci săptămâni„, a adăugat Cadar.

Primăriile din „Zona V” afectate sunt Lipova, Bata, Bârzava, Birchiş, Conop, Ghioroc, Păuliş, Petriş, Săvârşin, Şiştarovăţ, Ususău, Vărădia de Mureş şi Zăbrani.

Citeşte şi: Alex Tocilescu, despre Eurovision: EBU s-a purtat puțin mișelește

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri