Caută
Close this search box.

Iniţiativa celor Trei Mări a decis să creeze un nou tip de parteneriat

Andrzej Duda

Preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, a anunţat la Riga că, la cel de-al şaptelea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, a fost decisă creearea unui nou tip de parteneriat, un parteneriat participant pentru Ucraina, dar şi pentru alte state care aspiră să devină membre al UE.

„Avem parteneri Germania, SUA, Comisia Europeană care patronează activităţile noastre în cadrul UE şi ca state care creează această comunitate a Europei Centrale, dar şi Marea Britanie colaborează cu noi în cadrul unui parteneriat şi Japonia.

Am discutat şi despre Ucraina şi suntem profund convinşi că acest statut de stat candidat la UE va fi acordat Ucrainei în curând. Ne-am decis să creem un nou parteneriat cu Iniţiativa celor Trei Mări să avem şi parteneriat participant, un nou tip de parteneriat care nu e rezervat doar Ucrainei.

L-am acordat astăzi Ucrainei şi asta se reflectă în Declaraţia noastră finală, dar considerăm că acest parteneriat participant poate fi acordat şi statelor care aspiră la o candidatură la UE, dacă vor dori să participe la Iniţiativa Celor Trei Mări”, a afirmat preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la conferinţa comună cu preşedinţii Letoniei şi României, conform News.ro.

Preşedintele polonez a adăugat că „a apelat astăzi la noi preşedintele Sloveniei care a dorit să sprijin dorinţele Bosniei şi Herţegovinei care doreşte să obţină statut de candidat la UE”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri