Caută
Close this search box.

Maia Sandu: Ia este mai mult decât o cămaşă, este un simbol şi un poem

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Iei, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a publicat un mesaj pe contul său de Facebook în care susţine că această cămaşă populară este mai mult decât un simplu obiect vestimentar, fiind mai ales un simbol cu rol de protecţie, precum şi un adevărat poem al spiritualităţii româneşti.

„Pentru neamul nostru, ia nu este un simplu obiect vestimentar, ci un simbol care, din vremuri străvechi, are un rol de protecţie împotriva primejdiilor.

Este un poem ce încifrează şi descifrează cele mai adânci semnificaţii ale vieţuirii noastre, fiecare semn brodat purtând în spate o poveste. Naşterea, viaţa şi moartea, rodul pământului, apa şi soarele – toate au fost fir cu fir, cu măiestrie şi migală înveşnicite pe ie de bunicile şi mamele noastre”, a scris Maia Sandu pe contul ei de Facebook.

De asemenea, preşedinta Republicii Moldova a lăudat în acest mesaj online priceperea, entuziasmul şi energia femeilor care păstrează tradiţia cusutului de ie în zilele noastre şi a precizat că le este recunoscătoare celor care promovează introducerea iei în Patrimoniul Imaterial al Umanităţii.

„Mă bucur că această tradiţie n-a dispărut, ba chiar cunoaşte o renaştere prin entuziasmul şi energia meşteriţelor noastre. Oriunde s-ar afla – la Nisporeni, Străşeni, Bruxelles sau New York -, ele îşi brodează cu fir subţire, dar trainic, dorul, speranţa, încrederea şi împlinirea.

Recunoştinţă multă şi celor care promovează, tenace şi cu devotament pentru valori, introducerea cămăşii tradiţionale româneşti în Patrimoniul Imaterial al Umanităţii. Să purtăm ie cu mândrie!”

Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în prezent, în peste 50 de ţări şi 300 de localităţi, de pe şase continente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri