Caută
Close this search box.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, a câştigat Marele Premiu şi Trofeul UCIN

Filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, în regia lui Radu Jude, a câştigat Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor pe anul 2021, la cea de-a 50-a ediţie a Galei Premiilor UCIN, care a avut loc luni seară, la Opera Naţională din Bucureşti.

Regizorul Radu Jude nu a putut fi prezent la eveniment, iar premiul, anunţat de Demeter Andras, secretar de stat în Ministerul Culturii, i-a fost înmânat producătorului Ada Solomon.

„Sunt foarte, foarte, foarte emoţionată pentru că m-am uitat multă vreme cu distanţă, respect, admiraţie către Uniunea Cineaştilor, către lumea cineaştilor. N-am visat niciodată să fac meseria asta, cumva meseria m-a ales pe mine şi m-a purtat pe drumul ăsta. La a 50-a aniversare UCIN să primesc Trofeul Uniunii Cineaştilor e foarte emoţionant şi mulţumesc încă o dată celor care au făcut nominalizările, juriului care a ales acest film.

Sigur că îi mulţumesc din suflet lui Radu Jude că mă suportă şi că se face suportabil de cele mai multe ori, mulţumesc tuturor colaboratorilor mei, echipelor, actorilor extraordinari cu care am reuşit să facem filmul ăsta, mulţumesc din suflet colegilor de breaslă, pentru că dacă nu am fi cu toţii ceea ce este astăzi cinematografia românească, cred că fiecare dintre noi ar fi mai puţin vizibil decât suntem, aşa buni cum suntem cu toţii.

Şi nu mi-e ruşine să folosesc cuvintele astea, cred însă că am avea în continuare nevoie de sprijin nu numai pentru gale, nu numai pentru ce s-a făcut deja, nu numai pentru ce a fost şi sigur că trebuie să ţinem minte şi să preţuim. Cred că ar trebui să avem mai des alături de noi şi Ministerul Culturii, şi Centrul Naţional al Cinematografiei, şi, îmi cer scuze că îndrăznesc să spun asta, şi gazdelor din seara asta, şi chiar Uniunea Cineaştilor, cred că am avea mai multă nevoie de ei şi atunci când ne gândim ce urmează, cum facem să continuăm să existăm, cum facem să existe în continuare filmul românesc preţuit şi de marele public, nu doar de către gale, festivaluri şi oameni de specialitate sau înveteraţi cinefili. În spiritul acesta mă bucur foarte tare că am primit trofeul din mâna reprezentantului Ministerului Culturii”, a spus Ada Solomon la primirea premiului, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri