Caută
Close this search box.

Biden: Statele Unite vor apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze

joe biden

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că trupele americane vor apăra Taiwanul dacă insula este invadată de China, o declaraţie care ar urma să provoace din nou furia Beijingului, notează AFP, preluat de Agerpres.

Întrebat dacă „americanii ar apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze”, liderul american a răspuns la CBS: „Da, dacă ar avea loc un atac fără precedent”.

Solicitat de AFP, un purtător de cuvânt al Casei Albe a afirmat, totuşi, duminică seară că politica Statelor Unite cu privire la Taiwan „nu s-a schimbat”.

China consideră că Taiwanul, cu o populaţie de aproximativ 23 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o unească cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez (1949).

În şapte decenii, armata comunistă nu a reuşit niciodată să cucerească insula, care a rămas sub controlul Republicii Chineze – regimul care a condus cândva China continentală şi în prezent conduce doar Taiwanul.

În interviul său, preşedintele Statelor Unite a mai subliniat că nu este pe cale „să încurajeze” insula să-şi declare independenţa oficială. „Este decizia lor”, a declarat el.

Joe Biden a enervat deja Beijingul afirmând la sfârşitul lui mai că Statele Unite vor interveni militar pentru a sprijini Taiwanul în cazul unei invazii a Chinei comuniste. Ulterior, el a făcut un pas înapoi, afirmându-şi ataşamentul faţă de „ambiguitatea strategică”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri