Caută
Close this search box.

Incendiu la un garaj de lângă clădirea unui liceu, la Gheorgheni: au fost evacuaţi 300 elevi

Un număr de 300 de elevi şi 25 de profesori au fost evacuaţi, joi, din clădirea unui liceu din Gheorgheni, după ce a izbucnit un incendiu într-un garaj lipit de imobilul şcolar, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

„La sosirea echipajelor, ardea un garaj lipit de clădirea unui liceu, în care se afla un autoturism, proprietatea liceului şi anvelope depozitate. În acest moment, incendiul este localizat. Sunt afectate un autoturism şi în jur de 8 anvelope. Suprafaţa garajului este de aproximativ 20 metri pătraţi. Conform procedurii în caz de incendiu, au fost evacuaţi preventiv toţi copiii şi profesorii din clădire, aproximativ 300 elevi şi 25 cadre didactice, în curtea liceului”, precizează informarea transmisă de către ISU Harghita, preluată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, nu sunt persoane rănite sau intoxicate, iar cursurile au fost reluate.

La faţa locului au intervenit trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri