Caută
Close this search box.

Directorul executiv al Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, nemulțumit că în București s-au plantat prea mulți platani

parcul cişmigiu

Directorul executiv al Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, Dan Bărbulescu, a declarat vineri pentru AGERPRES că în ultimii ani au fost plantaţi foarte mulţi platani în Bucureşti, care nu sunt agreaţi de către păsări, iar oamenii au început să se confrunte cu problema tigrului de platan şi cu puful produs de acest arbore, care este alergen.

„Cu cât speciile şi habitatele dintr-un oraş – de fapt, de peste tot – sunt mai diverse, cu atât beneficiile şi serviciile pe care acestea le oferă comunităţilor sunt mai valoroase şi mai importante. Atunci când avem monocultură – că vorbim de platan, de salcâm sau alte specii care au tendinţa să colonizeze, să se extindă şi să invadeze, poate, habitate – asta nu face bine. Afectează echilibrul biodiversităţii. Cu cât acest echilibru este hrănit de cât mai multe specii şi habitate, cu atât este mai bine pentru oameni”, a precizat el.

Dan Bărbulescu a dat în acest sens exemplul platanului, care se găseşte în număr mare în parcurile bucureştene şi de-a lungul arterelor.

„Mie îmi plac toţi arborii, toate speciile de arbori, chiar şi cei invazivi. Însă, în ultimii ani, în Bucureşti, s-a plantat atât de mult platan, încât aproape a devenit ca o monocultură. Pe marginea marilor bulevarde, a străzilor sau în parcuri se plantează platani. Ei, tocmai pentru că s-au plantat, la un moment dat, oamenii au început să se confrunte cu problema tigrului de platan, o mică insectă care în august începe să te ciupească. Şi te ciupeşte, nu se joacă. Platanul produce un fel de puf care pentru unii oameni este cât se poate de alergen. Păsărilor nu prea le prea place platanul, pentru că nu au cum să-şi facă cuibul, nu au din ce să şi-l facă. Mai mulţi platani ar putea să strice puţin peisajul, pentru că are acel aspect, i se duce coaja, şi sunt frunzele acelea mari. Aşa se întâmplă dacă nu ai o diversitate. Plantăm şi platan, sigur că da, dar încercăm să plantăm arbori cât mai diverşi, astfel încât poate că, odată cu o specie, vine şi o pasăre care ar putea să se hrănească cu acel tigru de platan. Sau ar putea să asigure o barieră în calea circulaţiei aerului, astfel încât puful provocat de platan să nu mai ajungă la oameni. Diversitatea biologică, biodiversitatea, cu cât este mai mare, cu atât se autocalibrează”, a explicat el pentru Agerpres.

Dan Bărbulescu a remarcat că autorităţile, atunci când vorbesc despre dezvoltarea oraşului, se referă în mod uzual la ansambluri rezidenţiale sau la infrastructura de transport, dar foarte puţini edili fac referire şi la importanţa naturii şi a biodiversităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri