Caută
Close this search box.

Bacău: Incendiu la un liceu din Podul Turcului, peste 260 de persoane fiind evacuate

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuţă” din localitatea Podul Turcului, judeţul Bacău, focul manifestându-se într-o clasă, la o planşă de polistiren, şi fiind stins de cadrele didactice.

Aproape 250 de elevi şi 15 profesori au fost evacuaţi. Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jocul copiilor cu focul, transmite News.ro.

”În cursul acestei dimineţi, pompierii băcăuani au fost solicitaţi să intervină în localitatea Podul Turcului, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, care anunţa producerea unui incendiu la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul era lichidat de către cadrele didactice. Acesta s-a manifestat într-o sală de clasă, la nivelul unei planşe de polistiren”, a anunţat ISU Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri