Caută
Close this search box.

Elevii lucrează cu roboţi încă din clasa zero la o şcoală din România

Dacă ar exista voinţă şi interes, cu peste un miliard de euro, bani pe care România îi primeşte prin PNRR, elevii noştri ar putea beneficia de un învăţământ modern şi de calitate.

Termenul scadenţei se apropie, însă proiectele depuse sunt foarte puţine, jumătate dintre ele fiind greşite.

Totuşi, la o şcoală cu clasele 1-12 din România, profesorii îşi dau silinţa să se pună la punct cu ultimele noutăţi în materie de tehnologie. Şi apoi să-i înveţe pe elevi.

Așa se întâmplă de pildă la școala din Valea Doftanei, o comună din Prahova, unde elevii lucrează cu roboți de la clasa întâi, potrivit Pro TV. Este meritul cadrelor didactice, care au scris proiect după proiect, până când au reușit să atragă fonduri de stat, europene sau private pentru tehnologia de care copiii au mare nevoie.

„Astea sunt vremurile pe care le trăim, nu se mai poate altfel. Nu putem să-i tragem pe copii înapoi în vremurile pe care noi le-am trăit și în care noi am învățat, trebuie să le dăm cumva un avantaj, să poată să facă un pas înainte în viață. Dacă noi nu ne adaptăm, ce se întâmplă cu ei când vor crește? Le tăiem aripile”, spune învăţătoarea Ana Clara Grecu, 53 de ani.

Elevii ei sunt acum în clasa întâi. I-a învățat încă din clasa zero cum să programeze ozoboti, adică roboți de mici dimensiuni. Aceștia primesc comenzi prin intermediul unor linii colorate, desenate pe hârtie, tabletă sau laptop. Devin astfel coduri prin care robotul se învârte sau urmează o direcție.

Dascălul a învățat să lucreze pe calculator la 46 de ani. Primul profesor i-a fost nepotul adolescent. A urmat apoi tot felul de cursuri și s-a perfecționat până când a devenit ambasador digital pentru comunitatea școlară.

Tehnologia este de altfel o normalitate în liceul din Valea Doftanei, singura școală din comună, unde învață 580 de copii, de la grădiniță până la clasa a 12-a. Chiar dacă este la țară, școală arată precum cele din marile orașe. Fiecare clasă este dotată cu calculatoare și proiectoare.

Liceul are două laboratoare de informatică, cu tehnologie nouă, dar și un club de robotică și programare.

Aici predă, în weekend, fără să fie plătită, profesorul Steluța Pralea, director al liceului din 2013.

Încă din 2007, directorul a înțeles că din școala viitorului nu poate lipsi tehnologia. Nu a stat cu mâna întinsă la Ministerul Educației. S-a zbătut, pe cont propriu, să obțină dotări. A depus proiecte oriunde a avut ocazia: de la bugetul local până la ONG-uri. Iar pe profesori i-a convins să meargă la cursuri.

În 2020, Steluța Pralea a primit premiul pentru Directorul Anului în Inovare de la Asociația pentru Valori în Educație.

„Educația e totul. Trebuie să facem totul că să o susținem. O societate needucată nu are niciun viitor, niciun drum. E important atât pentru ei înșiși ca și copii cât și pentru noi, restul societății”, explică Steluța Pralea.

Liceul a făcut parte și dintr-un studiu al Universității Cambridge.

„De la școala ar trebui să plecăm să-i facem fericiți. Cred că aici e centrul în care putem face fericire”, adaugă Ana Clara Grecu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri