Caută
Close this search box.

A murit farmacologul Ovidiu Bojor, unul dintre fondatorii fitoterapiei moderne din România

A murit farmacologul Ovidiu Bojor,la vârsta de 98 de ani, unul dintre fondatorii fitoterapiei moderne din România.

Anunțul a fost făcut de Anca Daniela Raiciu, președintele Asociației Patronale Planta Romanica, organizație de care Ovidiu Bojor era foarte apropiat:

Cu tristeţe anunţăm decesul celui care a fost Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor- Președintele onorific PLANTA ROMANICA, la vârsta de 98 de ani.

Ovidiu Bojor a fost cel mai mare fitoterapeut român, doctor farmacist, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale. Este deținător al titlului de Senior Honoris Causa, brevet acordat de către Forumul Președinților Patronatelor din România și Diploma de Merit Academic, acordată de președintele Academiei Române.

Să nu îi uităm NICIODATĂ îndemnurile:

“Iubirea am situat-o pe primul loc din tot ceea ce există pe Pământ. Trebuie să plecăm de la iubirea față de creator, față de creație, de la iubirea între oameni. Și chiar dacă îți greșește cineva, întoarce și cealaltă parte a obrazului și îl vei dezarma. Priviți viața ca și când ați fi în fața unei oglinzi. Dacă vă crispați, crisparea se va întoarce asupra voastră. Dacă vă zâmbiți, zâmbetul se întoarce asupra voastră.”

A plecat deși cu puțin timp în urmă își declara fericirea de a trăi în România, mărturisindu-și dragostea pentru țară dar și pentru credință.

„Sunt un om fericit, trăiesc în România, un loc binecuvântat.”

Drum lin!

Asociația Patronală „Planta Romanica”

Președinte, Anca Daniela Raiciu

Doctor în știnţe farmaceutice

Ovidiu Bojor s-a născut în orașul Reghin, la data de 1 noiembrie 1924.

 

4 răspunsuri

  1. Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor s-a dus si a lasat un gol celor care l-au cunoscut si au lucrat cu el !
    Se va intalni cu alti oameni de stiinta care au plecat nu demult si cu care avea o stransa prietenie, precum: Adrian Restian si Gheorghe Mecinicovski.
    Il rugam pe bunul Dumnezeu sa-i mentina iubirea si optimismul pe care le promova, si acolo in gradina raiului plina cu plante, unde
    Credem ca va ajunge ! Odihna vesnica !

  2. Da , stiu ca a facut totul cu pasiune , consum ceaiuri cu chipul dansului ,un mare om mai rar oameni asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri