Caută
Close this search box.

Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8%, în Bucureşti

Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu 13,8% de anul viitor, în Bucureşti, pe baza ratei inflaţiei, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi.

Hotărârea a fost adoptată cu 31 de de voturi „pentru”, o abţinere şi 19 „împotrivă”.

În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%. Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitului/taxei pe clădiri, pe teren şi impozitului pe mijloacele de transport datorate de contribuabili pentru întregul an este de 10%.

Potrivit prevederilor din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul oricărui impozit sau taxe locale care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite cifre în lei, sumele respective se indexează anual, până pe 30 aprilie, de consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicate pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Sumele indexate se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local şi se aplică în anul fiscal următor, potrivit Agerpres. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Conform adresei Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru 2022 rata inflaţiei este 13,8%.

„Este o obligaţie legală pe care Consiliul General o are de a majora aceste taxe cu rata inflaţiei”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri