Din punct de vedere istoric ziua de 26 iunie are mai multe semnificații pentru națiunea română. Dintre toate, cea mai importantă este legată de primul decret al guvernului provizoriu de la 1848 din Țara Românească, prin care steagul de luptă revoluționar este desemnat drapelul oficial al românilor. Este borna de la care se măsoară trecutul acestui simbol național și care a stat la baza stabilirii acestei zile ca Ziua Drapelului Național. Se întâmpla în mai 1997. Atunci, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 96 prin care s-a hotărât ca această zi din calendar să fie dedicată tricolorului românesc.
Potrivit articolului 12 din Constituția României drapelul țării face parte dintre simbolurile naționale, alături de ziua națională, de imnul național și de stema republicii. Făcând o incursiune în trecutul poporului nostru vom constata o serie de mărturii premergătoare momentului istoric de la 1848, care au o anumită legătură cu desemnarea oficială a drapelului național și cu aspectul său actual.
Pentru a parcurge întregul traseu evolutiv al drapelului național vom pleca de la prima mărturie legată de culorile acestui simbol. Ea provine din anul 535 d.Hr. când împăratul bizantin Iustinian I cel Mare construiește, în apropierea Dunării, două cetăți pentru populația din zonă. Denumite Recidava și Literatta cele două fortificații adăposteau descendenți ai dacilor, fapt atestat de păstrarea de către acești locuitori, în culorile roșu, galben și albastru, a stindardului de luptă al strămoșilor. Este prima atestare documentară a celor trei culori pe teritoriul țării noastre.
Un alt moment reprezentativ decurge din perioada fraților Asan, Petru și Calonian, în secolul al XII-lea, care în timpul răscoalelor împotriva Imperiului Bizantin aveau atașate de sulițe niște flamuri, pe care apărea dragonul-lup, simbolul reprezentativ al dacilor, și culorile roșu, galben și albastru.
În proporții și forme diferite cele trei culori apar și pe steagurile purtate în bătălii de oștenii lui Ștefan cel Mare și de cei ai lui Mihai Viteazul. Mai mult de atât, regăsim tricolorul pe scuturile unor luptători valahi în lambrechinele care ornamentau unele obiecte sau încăperi, dar și pe unele documente de înnobilare emise de cancelaria lui Mihai Viteazul.
Mai aproape de momentul desemnării oficiale descoperim cele trei culori și pe steagul de luptă al pandurilor în timpul Revoluției de la 1821. Înainte de a fi arestat de eteriști, Tudor Vladimirescu i-a încredințat unui camarad, pe nume Ion Enache Cacalețeanu, comandantul artileriei, inelul, sabia personală și steagul revoluționarilor. Ulterior, în anul 1881, fiul acestuia, Gheorghe Cacalețeanu, le-a predat statului român, fiind depuse la Arsenalul Armatei până în anul 1919, când au fost donate secției militare de la Muzeul Național de Antichități. În prezent, obiectele se află la Muzeul Național de Istorie. Ciucurii acestui steag redau cele trei culori din drapelul național.
La 13 ani de la Revoluția lui Tudor domnitorul de atunci al Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, primește, din partea Imperiului Otoman, condus de Mahmud al II-lea, învoiala de a arbora pe navele românești de comerț un drapel simbolizând apartenența la țară. Această flamură avea doar două culori: roșu și galben. În același mod a procedat domnitorul valah și în cazul oștirii, cu mențiunea că drapelul armatei era în trei culori, respectiv roșu, galben și albastru, cu fâșia roșie în partea superioară. În centrul drapelului era plasat un vultur.
Anul 1848 a fost anul rebeliunilor în Europa. Influențați de spiritul revoluționar francez răspândit pe tot continentul, liderii mișcărilor de protest din Țările Române au declanșat ample acțiuni de revoltă, având ca stindard o flamură tricoloră, pe care ulterior au transformat-o în drapel național. Culorile de pe drapelul de luptă erau roșu, galben și albastru, iar pe banda galbenă stătea scris, cu litere chirilice, deviza: „DREPTATE, FRĂȚIE”. Cu toate că inițial culorile erau așezate pe orizontală, revoluționarii le-au schimbat pe verticală, prin Decretul nr. 252 din 13/25 iulie, inspirându-se, conform unor surse, după cele ale francezilor, belgienilor și italienilor.
În Moldova anului 1848 tricolorul a apărut în cadrul Adunării Revoluționare desfășurată în Hotelul Petersburg din Iași, în ziua de 27 martie, în timp ce, în Transilvania, tricolorul se arată în cadrul Conferinței de la Sibiu, care a avut loc în ziua de 26 aprilie/8 mai. În ambele situații drapelul nu a fost oficializat, dar a reprezentat stindardul de luptă al revoluționarilor. De menționat este faptul că cel din Transilvania avea imprimată lozinca: „VIRTUTEA ROMÂNĂ REÎNVIATĂ”.
După Revoluția din 1848 noul domnitor din Țara Românească, Barbu Știrbei, schimbă poziționarea culorilor readucându-le la forma orizontală, dar cu albastrul în poziția superioară și modifică unele elemente decorative.
În calitatea sa de domnitor al Principatelor Unite Alexandru Ioan Cuza emite, la 22 iunie 1861, un decret prin care tricolorul, având culorile pe orizontală, este desemnat drapelul oficial al statului. Legat de acest simbol național „Voievodul Unirii” a spus: „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții și unde se vor naște copiii voștri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinței, ordinii și al disciplinei ce reprezintă oastea”.
Următorul conducător al țării, principele Carol I, împreună cu membrii Adunării Deputaților introduc, în privința drapelului național, elemente noi în ședința din 26 martie 1967. Culorile revin pe verticală cu albastru lângă hampă, dar în cele patru colțuri apar ghirlande din frunze de laur cu cifrul domnitorului pe ele, iar în centru este plasată stema țării. Modelul descris era valabil pentru drapelele princiare și ale armatei, cele civile fiind simple fără niciun însemn pe ele. De altfel, peste tot în lume între drapelele militare și cele naționale au existat și există unele diferențe.
Odată cu venirea comuniștilor la putere însemnele regalității dispar de pe drapelul național. Prin Decretul nr. 3 din 9 ianuarie 1948, tricolorul își păstrează benzile verticale, dar în centrul câmpului galben este plasată noua stemă, care va fi modificată de mai multe ori în perioada de guvernare socialistă.
Revoluția din decembrie 1989 ne-a redat, în privința drapelului național, un gest memorabil al populației răzvrătite. În semn de eliberare de sub regimul comunist protestatarii de la Timișoara au decupat, în ziua de 17 Decembrie, de pe drapelul național stema Republicii Socialiste România și astfel avem, pentru zilele revoluției, drapelul cu gaură în centru. Acțiunea de îndepărtare a stemei a reprezentat pentru manifestanții ieșiți în stradă dorința de a elimina orice simbol aparținând regimului totalitar.
La sfârșitul lunii noua conducere, reprezentată de Consiliul Frontului Salvării Naționale, a emis, la 27 decembrie, Decretul-Lege nr. 2, care, în articolul 1, menționa: „Drapelul țării este tricolorul tradițional al României, având culorile așezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roșu.”
Ca cetățeni ai acestei țări avem obligația de a ne manifesta, în orice împrejurare, respectul față de simbolurile naționale, de a le omagia cu ocazia unor zile festive și de a ne reaminti, ori de câte ori privim tricolorul românesc, cuvintele lui Tudor Mușatescu: „În drapelul unei națiuni flutură sufletul colectiv al neamului”.
Daniel-Costel TORJE
