Caută
Close this search box.

28 de persoane reținute de DIICOT în dosarul privind fabricarea și vânzarea de dulciuri pentru copii și țigări electronice (vaping) cu droguri

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a 28 de inculpaţi, în dosarul drogurilor vândute în dispozitive de vapat și dulciuri.

Inculpații sunt aacuzați de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, relatează Agerpres.

În acest caz, anchetatorii ieşeni au efectuat marţi 121 de percheziţii domiciliare în 23 de judeţe – Iaşi, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamţ, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Maramureş, Dolj, Brăila, Galaţi, Vrancea, Argeş, Buzău, Botoşani, Suceava, Timiş, Arad, Mureş, Harghita, Vaslui – şi în Bucureşti.

S-a reținut că  începând cu finele anului 2022,  mai multe persoane care sunt angajate  sau controlează  două societăți comerciale  de pe raza județului Iași,  au constituit  un grup  infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.  În acest context aceştia produc și comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse  de tip „edibles” ( jeleuri, prăjituri, drajeuri etc ) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional au produs în vederea comercializării peste  100.000 de dispozitive tip VAPE care conțineau substanțe care produc efecte psihoactive ( HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P)  de natură a pune în pericol viața persoanelor care le  consumă.

Investigațiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor  (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape” care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi prin urmare un efect psihoactiv.  O parte din aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului ( obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol) o substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive, denumite  generic „etnobotanice”.

Din cercetările  efectuate a mai  rezultat că dispozitivele de tip „vape” care au în componenţă HHC sunt comercializate preponderent pe piaţa on-line    ( site-uri de specialitate şi  site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse) dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale.

Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System ( EWS ) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction ( EMCDDA ).

Având în vedere acest aspect, comercializarea produselor ce conţin HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P intră sub incidenţa Legii nr. 194 din 2011 (republicată) privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri