Curtea de Apel București va relua luni, 11 septembrie, cercetarea judecătorească în contestația depusă de Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, în dosarul în care Tribunalul București l-a condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru omor după ce a accidentat mortal un om în condițiile în care conducea mașina sub influența alcoolului și a drogurilor.
Până atunci, Newsonline.ro a obținut motivarea încheierii Curții de Apel București pronunțată pe 10 iulie prin care judecătorii au respins cererea de probe formulată de avocații lui Mario Iorgulescu.
În motivare magistrații arată că din cererea de probe formulată pare că Mario Iorgulescu mai mult încearcă să se sustragă mandatului de arestare.
”În privinţa cererii de probe care vizează solicitarea de suspendare a judecăţii ca urmare a faptului că inculpatul ar suferi de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată, Curtea constată că potrivit art. 367 alin. 1 C.p.p., „Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea judecăţii până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecată.”, iar potrivit art. 367 alin. 1¹ C.p.p., „Instanţa dispune suspendarea judecăţii numai dacă, luând în considerare toate circumstanţele cauzei, apreciază că suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul unde se află sau prin intermediul videoconferinţei ori că audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfăşurări a judecăţii.” Aşadar, incidenţa cazului de suspendare a judecăţii prevăzut de art. 367 C.p.p. poate fi dovedită exclusiv prin efectuarea unei expertize judiciare medico-legale dispusă în cauza respectivă, iar nu prin echivalarea unor înscrisuri medicale emise în cadrul unor proceduri diferite (fie ele şi rapoarte de expertiză medico-legală), întrucât astfel de înscrisuri pot avea cel mult natura unor rapoarte de expertiză extrajudiciară în raport cu prezenta cauză. Prin urmare, actele medico-legale la care face referire inculpatul, emise de medicii italieni, nu pot servi ca temei al suspendării judecăţii, motiv pentru care administrarea acestor probe sub aspectul cererii formulate în temeiul art. 367 C.p.p. este lipsită de relevanţă în raport cu obiectul probaţiunii, fiind incidente prevederile art. 100 alin. 4 lit. a C.p.p”, explică judecătorii Curții de Apel București.
Judecătorii Curții de Apel București spun că o expertiză medico-legală se poate face doar cu prezența în țară a lui Mario Iorgulescu iar niciun înscris medical depuse la dosarul cauzei ”nu relevă împrejurarea că inculpatul s-ar afla într-o imposibilitate fizică de a se deplasa în România sau că o astfel de deplasare i-ar pune în pericol sănătatea sau viaţa”.
Argumentele Curții de Apel București:
Referitor la cererea de efectuare a unei expertize medico-legale la spitalul la care inculpatul este internat în Italia, având ca obiectiv să se stabilească dacă acesta suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată, Curtea constată că şi această solicitare este neîntemeiată. Astfel, suspendarea judecăţii se dispune în ipoteza în care inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să se prezinte la judecată, însă numai dacă acesta nu ar putea fi audiat la locul unde se află sau prin intermediul videoconferinţei ori dacă audierea lui în acest mod ar aduce atingere drepturilor sale ori bunei desfăşurări a judecăţii, aspecte care rezultă din coroborarea prevederilor art. 367 alin. 1 şi art. 367 alin. 1¹ C.p.p.
Curtea constată că apărarea a invocat faptul că inculpatul suferă de o boală gravă de natură psihică, patologie care îl împiedică să-şi exprime în mod valid poziţia procesuală, şi, totodată, că expertiza medico-legală a fost solicitată sub condiţia ca aceasta să fie efectuată pe teritoriul Italiei, acolo unde inculpatul se află în prezent.
Potrivit art. 184 alin. 2 C.p.p., expertiza se efectuează în cadrul instituţiei medico-legale de către o comisie, constituită potrivit legii. Fără a nega faptul că, în anumite circumstanţe excepţionale, o expertiză medico-legală poate fi efectuată şi pe teritoriul unui stat străin (atunci când expertiza este absolut necesară soluţionării cauzei, iar persoana supusă expertizei se află pe teritoriul acelui stat şi se află în imposibilitatea de a se deplasa în România, ca urmare a stării fizice în care se află sau a faptului că autorităţile judiciare ale statului străin nu-i permit să părăsească ţara, prin instituirea unei măsuri privative sau restrictive de libertate), fie prin intermediul unui ordin european de anchetă sau comisii rogatorii, fie prin deplasarea unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală pe teritoriul statului respectiv, instanţa de apel apreciază că în cauza de faţă nu este incidentă nicio împrejurare care să justifice efectuarea expertizei într-o astfel de modalitate.
Astfel, niciunul dintre înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei nu relevă împrejurarea că inculpatul s-ar afla într-o imposibilitate fizică de a se deplasa în România sau că o astfel de deplasare i-ar pune în pericol sănătatea sau viaţa. Chiar apărarea a susţinut că la începutul lunii mai inculpatul a părăsit în mod voluntar unitatea medicală în care era cazat fără acordul medicilor, fiind aşadar evident că starea fizică în care se află îi permite să se deplaseze dintr-un loc în altul, fără a avea probleme locomotorii sau de altă natură care să-l împiedice să fie transportat în România, în vederea efectuării expertizei medico-legale. De altfel, Curtea remarcă faptul că inculpatul a putut fi transportat din România în Italia la un interval relativ scurt de timp de la producerea accidentului, când starea sa de sănătate era, potrivit susţinerilor apărătorilor săi, una extrem de gravă, astfel încât este greu de crezut că în prezent, la aproximativ 4 ani de la producerea evenimentului rutier în care acesta a fost implicat, revenirea sa în România nu ar mai fi posibilă.
Inculpatul a susţinut, prin intermediul apărătorilor săi, că afecţiunile de care suferă sunt exclusiv de natură psihică, actele medicale depuse la dosar relevând următorul diagnostic: ” (…)„. Fără a face vreo apreciere cu privire la existenţa sau gravitatea acestei patologii, Curtea apreciază că sub nicio formă o afecţiune de această natură nu-l împiedică pe inculpat să se deplaseze din Italia în România. Chiar şi în ipoteza în care starea psihică nu i-ar permite inculpatului să îndeplinească formalităţile necesare transportului pe ruta Italia – România, acestea în mod evident pot fi realizate de tutorele său, astfel încât nici din această perspectivă nu există vreun impediment în legătură cu efectuarea unei astfel de deplasări.
Mai mult decât atât, Curtea constată că în cauză nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 184 alin. 3 C.p.p., conform căruia expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează după obţinerea consimţământului scris al persoanei ce urmează a fi supusă expertizei, exprimat, în prezenţa unui avocat ales sau din oficiu, în faţa organului judiciar, iar în cazul minorului, şi în prezenţa ocrotitorului legal.
În altă ordine de idei, Curtea nu poate ignora existenţa unei hotărâri definitive, deci care se bucură de autoritate de lucru judecat, prin care s-a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă faţă de inculpatul Iorgulescu Gino-Mario, iar faptul că autorităţile judiciare italiene au refuzat punerea în executare a mandatului european de arestare emis în baza mandatului de arestare naţional nu are înrâurire, din perspectiva autorităţilor judiciare din statul emitent al mandatului de arestare, asupra valabilităţii acestei măsuri preventive. Or, în contextul în care în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului s-a reţinut ca scop al arestării împiedicarea acestuia de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, iar această măsură preventivă este în vigoare şi în prezent, instanţa de apel apreciază că efectuarea expertizei medico-legale pe teritoriul Italiei ar fi contrară raţiunii pentru care s-a dispus măsura preventivă în cauză, prezenţa inculpatului în faţa instanţei române fiind atât posibilă, cât şi necesară.
De altfel, insistenţa prin care inculpatul solicită efectuarea expertizei în Italia, iar nu în România, în lipsa unei situaţii de natură obiectivă care să-l împiedice să se deplaseze pe teritoriul statului român, este de natură să contureze suspiciunea că acesta nu urmăreşte un scop legitim, ci mai degrabă să evite punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis în lipsă, precum şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 944/20.12.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. 33036/301/2016.
Curtea subliniază faptul că soluţia dispusă prin prezenta încheiere nu relevă lipsa de utilitate, per se, a probei cu expertiză medico-legală psihiatrică, ci se raportează strict la cererea de efectuare a expertizei pe teritoriul Italiei, proba fiind solicitată de către inculpat în mod expres sub această condiţie. Cu alte cuvinte, această probă nu va fi respinsă pentru lipsa caracterului său pertinent, concludent sau util, ci pentru imposibilitatea de administrare, în sensul art. 100 alin. 4 lit. d C.p.p., ca urmare a faptului că inculpatul, în mod nejustificat, nu doreşte să se prezinte în vederea efectuării expertizei pe teritoriul României. Curtea mai reţine că nicio dispoziţie legală nu-i conferă inculpatului dreptul de a alege locul unde se desfăşoară expertiza medico-legală, doar în situaţii excepţionale, care nu sunt incidente în speţa de faţă, aceasta putând fi realizată pe teritoriul altui stat, astfel cum s-a arătat în precedent. În mod evident, în ipoteza în care inculpatul va reveni pe teritoriul României anterior finalizării procesului penal şi îşi va da consimţământul să fie evaluat din punct de vedere medical de specialiştii din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici, acesta va avea posibilitatea să reitereze cererea de efectuare a unei expertize medico-legale, instanţa urmând să analizeze la momentul respectiv în ce măsură o astfel de probă este necesară şi utilă pentru justa soluţionarea a cauzei.
Aceleaşi considerente sunt valabile, mutatis mutandis, şi în privinţa cererii de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice prin care să se stabilească dacă la momentul producerii accidentului inculpatul se afla în stare de responsabilitate penală şi dacă putea să realizeze conştient acţiunile sale, respectiv urmările acestora, în condiţiile în care şi această expertiză a fost solicitată de către inculpat tot sub condiţia de a fi efectuată în Italia. Aşadar, pentru identitate de raţiune, Curtea urmează să respingă şi această cerere, fiind incidente prevederile art. 100 alin. 4 lit. d C.p.p.
În privinţa cererii inculpatului de efectuare a unei noi expertize medico-legale privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, respectiv privind posibilitatea aflării sale sub influenţa substanţelor psihoactive în momentul producerii accidentului, Curtea constată că atât din motivele de apel depuse la dosarul cauzei, cât şi din susţinerile formulate oral la termenul din data de 26.06.2023, rezultă că acesta pleacă de la premisa că expertiza medico-legală efectuată în cursul urmăririi penale este afectată de vicii de legalitate, context în care s-ar impune efectuarea unei noi expertize cu acelaşi obiect. Cu toate acestea, instanţa de apel reţine că o astfel de cerere ignoră principiul separaţiei funcţiilor judiciare consacrat de art. 3 C.p.p., instanţa de judecată neavând competenţa funcţională de a se pronunţa asupra legalităţii administrării unei probe din cursul urmării penale, atribuţie care îi revine exclusiv judecătorului de cameră preliminară. Or, în prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat, prin încheiere rămasă definitivă, legalitatea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, astfel încât în această fază procesuală nu se mai pune problema punerii în discuţie a aplicării sancţiunii excluderii probelor pretins a fi obţinute în mod nelegal, prev. de art. 102 C.p.p.
Totodată, Decizia nr. 802/2017 pronunţată de Curtea Constituţională a României, la care apărarea inculpatului face referire în motivele de apel, nu conduce la o altă concluzie. Din contră, din considerentele acestei decizii rezultă fără niciun dubiu că verificarea legalităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale se realizează exclusiv în procedura de cameră preliminară, această fază procesuală având principala menire de a pregăti cauza în vederea exercitării funcţiei de judecată, astfel încât instanţei de judecată să îi rămână să dezlege doar aspectele de fond ale acuzaţiei. De altfel, una dintre raţiunile pentru care Curtea Constituţională a constatat prin decizia anterior amintită că în această fază procesuală este necesar să i se permită judecătorului de cameră preliminară să administreze mijloace de probă de orice natură, iar nu numai proba cu înscrisuri, este tocmai faptul că în procedura de cameră preliminară se tranşează cu titlu definitiv legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, fără ca această chestiune să mai poată fi repusă în discuţie pe parcursul fazei de judecată.
De asemenea, Curtea constată că efectuarea unei noi expertize este guvernată de prevederile art. 181 C.p.p., care prevede că instanţa dispune efectuarea unei noi expertize doar în ipoteza în care concluziile raportului de expertiză iniţial sunt neclare sau contradictorii ori între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului, situaţii care în mod evident nu sunt incidente în cauză.
Aceleaşi considerente sunt valabile şi în privinţa cererii de efectuare a unei noi expertize criminalistice referitoare la dinamica producerii accidentului, în condiţiile în care raportul de expertiză criminalistică întocmit în cursul urmăririi penale nu conţine concluzii neclare sau contradictorii şi nici contradicţii între conţinutul şi concluziile acestuia, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile dispunerii unei noi expertize, conform art. 181 C.p.p.
În privinţa cererii inculpatului de identificare şi audiere în calitate de martor a persoanei care a condus autovehiculul de culoare închisă care s-a poziţionat pe banda 1 a Şos. Chitilei, pe sensul de mers către Bd. Laminorului, Curtea constată că proba în discuţie este imposibil de obţinut, fiind incidente prevederile art. 100 alin. 4 lit. d C.p.p. În acest sens, Curtea are în vedere că persoana în discuţie nu a putut fi identificată nici în baza declaraţiilor martorilor audiaţi pe parcursul urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă, nici în baza înregistrărilor camerelor de supraveghere ridicate din zona producerii accidentului. De asemenea, apărătorii inculpatului nu au indicat niciun element de probă apt să conducă la identificarea persoanei în discuţie, fiind aşadar evident că există o imposibilitate obiectivă de administrare a probei propuse de către aceştia.
Referitor la cererea de reaudiere a martorilor audiaţi în faţa primei instanţe, Curtea constată că apărarea nu a indicat în concret teza probatorie, în cuprinsul motivelor de apel precizând doar că este vorba despre martori care pot furniza informaţii pentru soluţionarea judicioasă a cauzei, fără însă a arăta de ce reaudierea persoanelor respective de către instanţa de apel ar fi utilă. Or, raportat la această împrejurare şi ţinând cont de prevederile art. 100 alin. 4 lit. b C.p.p., Curtea urmează să respingă şi această probă, apreciind că pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă.
În baza aceluiaşi temei juridic, instanţa de apel va respinge şi cererea de audiere a martorilor Ştefan Cârstoi, Zamfir Alexandra şi Erwin Matei, întrucât au fost administrate în faţa instanţei de fond suficiente mijloace de probă în legătură cu teza probatorie propusă, respectiv starea psihică în care se afla inculpatul în momentele premergătoare producerii evenimentului rutier.
Faţă de aceste considerente, Curtea va respinge cererea de probe formulată de inculpatul Iorgulescu Gino Mario.
