Caută
Close this search box.

Hamas a anunţat că un bombardament israelian la intrarea principalului spital din Gaza s-a soldat cu zeci de morţi şi răniţi

Guvernul Hamas a anunţat că un bombardament israelian la intrarea principalului spital din Gaza s-a soldat vineri cu „zeci de morţi şi de răniţi”, informează AFP.

Potrivit şefului serviciului de presă al guvernului Hamas, bombardamentul a vizat „un convoi de ambulanţe care se pregătea să transporte răniţi de la spitalul al-Shifa” spre frontiera cu Egiptul. „Acest masacru a făcut zeci de morţi şi de răniţi”, a spus el, citat de Agerpres.

Într-o înregistrare video a AFPTV, se pot vedea mai multe trupuri şi răniţi lângă o ambulanţă avariată.

Aceste imagini arată de asemenea civili transportând răniţi cu corpurile însângerate. Alţi oameni zac pe pământ, proiectaţi probabil de suflul exploziei în maşinile parcate la marginea drumului.

În prezent, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, 16 dintre cele 35 de spitale din Fâşia Gaza nu funcţionează, pentru că au fost bombardate sau pentru că nu mai au carburant pentru generatoarele lor.

Mai devreme în timpul zilei de vineri, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Richard Hecht, a afirmat că „sunt situaţii când ei (palestinienii) folosesc un vehicul civil pentru a transporta terorişti”.

„Noi nu tragem asupra ambulanţelor şi spitalelor dacă înţelegem că acestea sunt doar civile şi fac ceea ce ele sunt menite să facă”, a adăugat el.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri