Caută
Close this search box.

Incendiu la Ferma Dacilor din județul Prahova. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Cinci persoane au fost găsite carbonizate

Update: Incendiul a fost lichidat, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, dar se lucrează în continuare pentru găsireap potențialelor victime ale tragediei.

Bilanțul deceselor în urma incendiului de la Ferma Dacilor a crescut la cinci după ce alți doi adulți au fost găsiți carbonizați de echipele de intervenție. Un echipaj de criminalistică a fost trimis la fața locului pentru a sprijini ancheta după incendiul pensiunii din Tohani, conform observatornews.

Un incendiu de proporţii a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La faţa locului au fost mobilizate zece autospeciale de stingere, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, patru ambulanţe SMURD şi trei de la SAJ, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

„În acest moment, două persoane sunt asistate medical la faţa locului, prezintă arsuri minore la nivelul membrelor superioare”, a precizat sursa citată. Potrivit prefectului judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, este vorba despre o femeie de 48 de ani și fiul ei de 16 ani.

Începând cu ora 6.29 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar în prezent se lucrează pentru lichidarea focului.

Până la acest moment nu au fost comunicate alte date referitoare la persoanele evacuate sau victime.

Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat că arde o suprafață de 1000 – 1500 de metri pătrați și este vorba despre o clădire construită din lemn, formată din parter şi mansardă. Parterul a fost autoevacuat, în timp ce nu există informații despre câte persoane erau la mansardă, a mai spus prefectul.

The post Incendiu la Ferma Dacilor din județul Prahova. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri