Unicitatea țării noastre rezidă din foarte multe elemente specifice ținutului și locuitorilor din această parte de lume, caracteristici care țin de obiceiurile și tradițiile poporului nostru, de atracția peisajelor ce-ți taie respirația, de frumusețea graiului, de splendoarea, arhitectura și măreția unor edificii, de portul popular și de multe alte trăsături autohtone descoperite doar în spațiul delimitat de Carpați, Dunăre și Marea Neagră. Dintre toate, însă, unul se detașează prin paradoxul pe care îl generează și prin conținutul său contradictoriu raportat la sensul de bază stipulat – încă din cele mai vechi timpuri – în manuscrise și documente. Acesta se referă la alegerea unui rege.
Se știe că orice formă de guvernământ monarhică are în frunte un suveran, un monarh ce poartă titlul de rege și care exercită, nu de puține ori, conducerea unui regat – al unei țări – în mod absolut. Totodată, capul încoronat moștenește puterea prin transmitere ereditară și nu ca urmare a unui vot popular, așa cum se întâmplă în cazul președinților de stat sau de guvern. Excepție face România. Aici poporul iubitor de fotbal și-a ales regele cu mulți ani în urmă, pentru că în monarhia celui mai iubit sport coroana este atribuită de Măria Sa Suporterul și nu pe cale succesorală. Legătura de sânge dintre rege și susținătorii lui este importantă doar din punct de vedere al apartenenței la statutul de cetățean al regatului fotbalistic. În rest, contează votul poporului microbist, iar acesta i-a înmânat sceptrul și tronul lui Gheorghe Hagi.
Ca orice conducător de pe un meleag suveran monarhul nostru în vestimentație sport are și el parte de opoziția minoritară a celor care împărtășesc o altă părere, care au o altă opțiune. Așa se întâmplă în toate democrațiile care se respectă, însă regatul fotbalului mioritic – având ca model regatele de pretutindeni – își are și el succesiunea lui. La începuturile formării sale, când încoronarea nu căpătase un statut oficial, găsim în jilțul fotbalului românesc un șvab din zona Timișoarei, pe nume Mihai Tanzer. N-a purtat coroana pentru că, în acele vremuri, nu exista acest obicei, dar prin performanțele sale îl putem considera un prim mare lider local. L-a urmat în domnia fotbalului de la noi Iuliu Bodola și Ion Pîrcălab.
În jurul anului ’70 are loc prima încoronare oficială cu girul iubitorilor de fotbal, iar alesul inimilor a fost Nicolae Dobrin. El a fost primul rege ales de comunitatea fotbalistică. După ce Nicolae Dobrin s-a retras din activitate pe tron au urcat, pentru scurte perioade, Cornel Dinu, Ilie Balaci și Helmuth Duckadam, după care s-a intrat în „Epoca Hagi”. Domnia lui Gică pare nesfârșită, cel puțin pentru generațiile actuale. Există un aforism care spune: „Niciodată să nu spui niciodată”. Așa că las portița deschisă viitorului, că poate peste zeci sau sute de ani se va naște un fotbalist mai valoros decât machedonul nostru.
Aș fi nedrept dacă nu l-aș aminti și pe Gheorghe Popescu, un fotbalist performant, dar care a avut ghinionul de a fi contemporan cu soțul cumnatei lui. De asemenea, pe Adrian Mutu, un adevărat „briliant” de fixat pe cea mai de preț bijuterie a fotbalului, dar care, din păcate, a rămas – din cauza capriciilor sale – doar la statutul de prinț moștenitor rebel. Admit că piteșteanul a fost, la un moment dat, un candidat serios la diademă, însă viața extrasportivă i-a distrus această perspectivă.
Pentru că astăzi marele rege împlinește o frumoasă vârstă aș vrea „Să-i dăm Cezarului ceea ce este al Cezarului”. Este un omagiu adus celui care și-a pus viața în slujba fotbalului românesc și care continuă să performeze la marginea dreptunghiului verde. Un om dedicat trup și suflet sportului care l-a consacrat, un antrenor cu viziune, devotat meseriei, un manager care se străduiește să lase în folosul fotbalului autohton roadele muncii sale.
Marele nostru om de fotbal s-a născut la 5 februarie 1965, în localitatea Săcele, județul Constanța. Parcursul său fotbalistic pornește din Constanța natală, unde este descoperit de antrenorul Iosif Bukossy. În numai doi ani de la legitimare ajunge în capitală la Centrul de pregătire națională a copiilor și juniorilor „Luceafărul”. După alți doi ani revine pe malul mării și debutează la echipa mare din prima divizie fotbalistică. Se întâmpla pe 11 septembrie 1982.
Talentul său este remarcat de președintele Sportului Studențesc, profesorul Mac Popescu. Bossul studenților îl transferă la formația bucureșteană, iar „copilul teribil” își va pune amprenta pe evoluțiile și performanțele noii sale echipei. Cu el pe teren echipa Sportul Studențesc obține, în ediția de campionat 1985-1986, cea mai bună performanță din istoria clubului, respectiv locul II, dar și trei calificări consecutive în Cupa U.E.F.A. (1984, 1985, 1986).
În pauza competițională de iarnă, 1986-1987, este cedat sub formă de împrumut la echipa Steaua București alături de care cucerește Supercupa Europei, Gheorghe Hagi fiind autorul unicului gol în confruntarea cu formația Dinamo Kiev. Prestația sa i-a determinat de conducătorii clubului militar să-l transfere definitiv, iar în cei patru ani petrecuți în Ghencea starul român și-a trecut în CV trei titluri de campioni și trei cupe ale României, edițiile 1987, 1988, 1989.
Din anul 1990 Gheorghe Hagi și-a început parcursul fotbalistic european jucând la două dintre cele mai titrate echipe de fotbal ale Europei, respectiv Real Madrid și F.C. Barcelona. De asemenea, a mai jucat, în perioada 1992-1994, în Italia, la formația Brescia, iar din 1996 și până la finalul carierei, în anul 2001, a evoluat pentru formația turcă Galatasaray Istanbul.
Performanțele sale sunt uimitoare pentru un fotbalist român. În palmaresul său se regăsesc următoarele trofee: Supercupa Spaniei cu Real Madrid în 1990, Supercupa Spaniei cu F.C. Barcelona în 1994, patru titluri de campion al Turciei edițiile 1996-1997, 1997-1998, 1998-1999, 1999-2000, Cupa Turciei edițiile 1998-1999, 1999-2000, Supercupa Turciei edițiile 1996, 1997, Cupa U.E.F.A. ediția 1999-2000 și Supercupa Europei în anul 2000 câștigată împotriva fostei sale echipe, Real Madrid.
Printre trofeele individuale descoperim: titlul de golgeter al României în edițiile 1984-1985 și 1985-1986, golgeter în Cupa Campionilor Europeni ediția 1987-1988, de șapte ori desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999, 2000, inclus în echipa Campionatului Mondial de Fotbal din 1994, inclus de F.I.F.A. în top 100 fotbaliști ai lumii în anul 2004, premiul internațional „Golden Foot” 2015, antrenorul anului în 2015 și 2017.
Din postura de antrenor a câștigat Cupa Turciei cu echipa Galatasaray Istanbul, campionatul României cu echipa Viitorul Constanța ediția 2016-2017, Cupa României ediția 2018-2918 cu Viitorul Constanța, Supercupa României cu aceeași echipă ediția 2019 și campionatul României cu echipa Farul Constanța ediția 2022-2023.
A îmbrăcat tricoul echipei naționale timp de 16 ani, 10 luni și 14 zile – un record de longevitate – pentru care a înscris 35 de goluri în 125 de selecții. Gheorghe Hagi a fost axul în jurul căruia au gravitat cele mai frumoase performanțe ale primei echipe reprezentative a țării, cele mai strălucite evoluții și rezultate ale „Generației de Aur”. A fost dirijorul celei mai spectaculoase orchestre ale cărei partituri fotbalistice a scos lumea în stradă de bucurie.
Nu mă aștept să văd vreodată un conducător de-al nostru determinându-i pe cetățenii acestei țări – printr-o faptă a sa demnă de toată lauda – să iasă în stradă pentru a-și manifesta emoția, fericirea și mândria de a fi român. O asemenea secvență ține de o imaginație creatoare profund dereglată. În schimb, pe „Maradona din Carpați” îl cred în stare. El încă transpiră pentru binele fotbalului românesc. El încă se străduiește să ofere pasionaților de fotbal bucuria de a merge pe un stadion.
Proiectul său de la Academie reprezintă un model pentru cei care au în responsabilitate viitorul fotbalului românesc. În laboratoarele sale de la Ovidiu se muncește asiduu și profesionist. Aici, în jur de 250 de copii beneficiază de cele mai bune condiții de pregătire, așa cum niciun fost mare jucător al țării nu a avut parte la vremea sa. Alături de Gheorghe Hagi, întregul popor al regatului fotbalistic trăiește cu nădejdea că un viitor pretendent la tron se va ridica din osteneala actualului suveran. Până atunci ne înclinăm cu recunoștință în fața regelui nostru pentru reușitele sale excepționale și pentru faptul că, la momentul renunțării la cariera de sportiv, a decis să rămână alături de noi. Îi dorim reușite la fel de mari în cariera de antrenor și în cea de manager și îl asigurăm de prețuirea noastră eternă. În amintirea tuturor va rămâne regele incontestabil al timpului său, un rege ales de supușii fotbalului cu inima.
