Cel mai mare istoric român, Nicolae Iorga, spunea despre capitala Moldovei, citez: „Iașul este înainte de toate o biserică. Biserica, bisericilor pentru trecutul nostru. Printre zidurile sale sălășluiesc comori de artă și de istorie națională pe care nicio altă urbe a României nu le posedă cu atâta îmbelșugare”. Pornind de la cele spuse de marele cărturar român m-am gândit să scriu câteva rânduri despre una dintre cele mai însemnate comori de artă și istorie existente în „dulcele târg al Ieșilor”. Este vorba despre Biserica Sfinților Trei Ierarhi.
În urmă cu 385 de ani, la 6 mai 1639, a fost sfințită această capodoperă arhitecturală așa cum apare și pe inscripția edificiului: „Am ridicat această ctitorie în numele celor trei sfinți Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur și a fost sfințită în luna mai, ziua a șasea, a anului 7147 de mitropolitul Varlaam”. Meritul pentru ridicarea acestui monument îi revine domnitorului moldovean Vasile Lupu, unul dintre cei mai aprigi apărători ai Bisericii Ortodoxe.
Domnitorul moldovean este cunoscut mai ales pentru conflictele militare avute cu domnul Țării Românești, Matei Basarab, în cei nouăsprezece ani de domnie, dar sunt multe alte momente interesante din viața acestui conducător, care merită prezentate într-un material distinct. Astăzi am să mă rezum doar la trăsătura sa religioasă și la implicarea în construcția uneia dintre cele mai frumoase biserici din țara noastră. Originea sa este incertă în sensul în care unii îl consideră grec din Epir, alții – printre care și Dimitrie Cantemir – îl consideră albanez, venit, împreună cu familia sa, în Țara Românească pe la începutul secolului XVII. Numele său de botez era Lupu Coci, dar Nicolae Iorga ne spune că: „încă de a doua zi după urcarea pe tron și-a luat numele de Vasile și a pătruns în visul bizantin”.
În anul 1640 Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol avea mari datorii față de conducerea Imperiului Otoman. Om credincios și smerit față de biserică Vasile Lupu salvează situația financiară dezastruoasă a Patriarhiei achitându-i toate datoriile vechi și noi, suma ridicându-se la peste 2 milioane monezi de argint, numite asprii. În anul imediat următor Patriarhul Partenie I, alături de membrii Sinodului, dăruiește Moldovei în semn de mulțumire și recunoștință moaștele Sfintei Paraschiva pentru „sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei” (cum mai era cunoscută Țara Moldovei). În ziua de 13 iunie 1641 racla cu Sfintele Moaște a fost depusă în Biserica Sfinților Trei Ierarhi din Iași, fiind mutată, la 23 aprilie 1887, în Catedrala Mitropolitană, unde se află și astăzi.
Renumita biserică, ridicată pe Ulița Mare sau Ulița Domnească între anii 1637-1639, a fost realizată din blocuri de calcar cioplit și fasonat, aduse de la Albești. Ea a păstrat, în proporții semnificative, arhitectura bisericilor moldovenești din acele timpuri și a menținut modelul ingenios al bolților, însă are o turlă suplimentară deasupra naosului. Forma este dreptunghiulară cu trei abside poligonale în exterior și semicirculare în interior, fiecare având trei ferestre. Influența de factură gotică – vizibilă cu precădere la bisericile din Transilvania – se regăsește la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul ușilor și la chenarele cu baghete și arce în acoladă.
Interiorul este delimitat în pridvor, pronaos, naos și altar fiecare având lungimi diferite, dar toate au aceeași lățime. În pridvor au fost construite două intrări, una pe latura de sud, iar cealaltă pe latura de nord, ultima fiind, în prezent, blocată. Picturile au fost realizate de o echipă mixtă formată din meșteri moldoveni și ruși, aceștia din urmă fiind socotiți cei mai buni din Imperiul Țarist. Lucrările iconografice au fost realizate în perioada 1641-1642 de pictorii moldoveni Nicolae și Ștefan Zugravul, ajutați fiind de iconarii ruși Sidor Pospeev, Deico Iakovliev, Pronka Nikitin și Iakov Gavrilov, ultimul decedând pe timpul misiunii sale în Moldova.
La exterior biserica este împodobită cu ornamente variate din piatră sculptată de factură orientală, care se îmbină armonios cu o serie de elemente de natură occidentală sau autohtonă, unite între ele prin plumb topit, întreaga construcție fiind învăluită de această broderie decorativă, inclusiv pe turle.
În decursul existenței sale biserica a trecut prin multe momente dificile. A fost arsă și jefuită, de câteva ori, de năvălitori veniți din Apus și din Răsărit și a fost avariată de cutremurele din 1711, 1781, 1795 și 1802. Din aceste motive partea din exterior a fost supusă restaurării în perioada 1882-1887, lucrarea fiind coordonată de arhitectul francez André Lecomte de Noüy. Amenajarea interiorului și refacerea picturilor a durat până în anul 1898. La încheierea tuturor operațiunilor de restaurare biserica a fost supusă, din nou, ritualului de sfințire. S-a întâmplat în anul 1904.
Dintre momentele cu rezonanță istorică desfășurate în acest loc aș aminti Sinodul de la Iași, o întâlnire bisericească ortodoxă organizată, în perioada 15 septembrie – 27 octombrie 1642, la inițiativa Patriarhului Ecumenic Partenie I al Constantinopolului și cu sprijinul domnitorului moldovean Vasile Lupu. Fețele bisericești care au participat la întrunire au fost fascinate de bogăția și eleganța edificiului. De asemenea, în anul 1645 în biserică a avut loc slujba de ungere, ca Patriarh al Ierusalimului, al fostului stareț al Mănăstirii Galata, Paisie. În fine, în anul 1821 în curtea bisericii Organizația Secretă Eteria a dat semnalul de eliberare a Greciei, fapt consemnat de o placă de marmură fixată pe unul din zidurile monumentului.
Biserica Sfinților Trei Ierarhi are și statutul de necropolă domnească având în vedere că aici își duc somnul de veci trei foști domnitori ai Moldovei. Este vorba de Vasile Lupu, ctitorul bisericii, Dimitrie Cantemir, cel mai învățat domn al Moldovei și o personalitate marcantă a culturii române și europene, dar și principele Unirii de la 1859, Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, în două nișe sepulcrale se află osemintele doamnei Tudosca, prima soție a lui Vasile Lupu, și ale fiului acestora Ștefan.
Se mai cuvine a fi menționat faptul că domnitorul Vasile Lupu a pus aici bazele primei instituții de învățământ românesc din Moldova. Se numea Colegiul Trei Ierarhi și a fost ridicat după modelul Academiei de la Kiev. În anul 1874, într-una din chiliile ridicate în curtea bisericii, a locuit poetul Mihai Eminescu. Prezența lui s-a datorat faptului că „Luceafărul poeziei românești” a fost cooptat într-o comisie de examinare. Tot aici a fost adusă prima tipografie din Moldova, unde s-a tipărit cazania Mitropolitului Varlaam și prima antologie de legi a Moldovei.
Alături de biserică se află o clădire – destinată Muzeului de Artă Religioasă – plină cu obiecte de patrimoniu, care vorbesc despre istoria acestui loc. Se numește Sala Gotică. La început a funcționat ca sală de mese pentru călugări, apoi ca un paraclis. Aspectul actual al clădirii se datorează restaurării care a avut loc în anul 1960.
Mulți dintre oaspeții Iașului au fost uimiți de aspectul și strălucirea Bisericii Sfinților Trei Ierarhi. De pildă, în anul 1652 sirianul Paul de Alep, arhidiacon al Antiohiei, o descrie în termeni elogiativi în lucrarea sa „Călătorii” redactată în limba arabă și tradusă în țara noastră în anul 1900. El a scris despre Casa Domnului din Iași că: „nu se află loc nici cât ai pune un deget care să nu aibă sculptură“. Unul dintre cei mai cunoscuți călători otomani, istoricul, geograful și scriitorul Evliya Ҫelebi spunea în 1659 că: „Nu-i chip s-o descrii cu limba sau cu pana… Nu am mai văzut în nici o țară astfel de opere de pictură cu miniaturi executate cu atâta farmec, cum sunt cele care se află pe bolțile și pe cupolele acestei mănăstiri”. La 25 iunie 1711 țarul Petru I, aliat cu domnul Moldovei Dimitrie Cantemir, se afla într-o vizită la Iași și auzind de splendoarea ei a mers singur pe jos să o vadă, închinându-se la moaștele Sfintei Paraschiva.
Nu poți să treci prin capitala Moldovei fără să vizitezi această mândrețe de clădire. Ea reprezintă un autentic panteon al istoriei neamului românesc, o vatră a culturii și spiritualității poporului român. Ori de câte ori îi treci pragul biserica îți redă, într-o formă frapantă, povestea nepieritoare a frumuseții.
