Caută
Close this search box.

Jazz-ul Belinului răsună la ARCUB

Duo-ul franco-german NILS WOGRAM & BOJAN Z cântă la București, la Sala Mare de la ARCUB, într-un concert organizat în data de 29 noiembrie, începând cu ora 19:00.

Evenimentul este organizat de Goethe-Institut și Primăria Municipiului București, prin ARCUB iar în deschiderea concertului vor cânta artiștii români din  ARCUS Trio, informează un comunicat de presă al organizatorilor remis MagnaNews.

Duo-ul Bojan Z şi Nils Wogram este considerat a fi unul dintre cele mai în vogă formaţii actuale de jazz franco-german. Este vorba despre întâlnirea a două personalităţi muzicale de excepţie, ale căror rădăcini se găsesc în muzica improvizată şi în cea compusă deopotrivă. Pare că niciunul dintre muzicieni nu cunoaşte limitări stilistice, compoziţionale ori muzicale/tehnice. Background-ul vast le permite să spargă cele mai diferite stiluri muzicale şi să le reîmbine într-o muzică unică. Uşurinţa şi ingeniozitatea cu care le reuşeşte acest lucru, emană o plăcere ludică enormă, ce pare contagioasă.

ARCUS TRIO pornește de la elemente folclorice culese din muzica tradițională românească și balcanică, cernute uneori prin filtre R&B, alteori HipHop, degajă sunete specifice prog-rock și post-prog și le așează în groove-ul propriu. Rezultatul este un sound original, unic, deloc sedentar, o narațiune despre locul unde se pot întâlni funkul, prog-rockul și urban-jazzul. Fără să caute armonii, cu punți între stiluri construite pe măsuri neașteptate și breakuri potrivite, piesele lor sunt aventuri improvizatorice, improvizația stând de altfel la baza fusionului care transpare din piesele ARCUS TRIO. Trio-ul este format din Alexandru Arcuș, saxofon, Adi Stoenescu, pianist și organist și Marcel Moldovan, baterist.

Biletele, în valoare de 15 lei, vor fi disponibile online, pe arcub.ro și bilet.ro și la casa de bilete ARCUB, din strada Lipscani 84-90.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri