Caută
Close this search box.

Un comisar şef şi şase poliţişti reţinuţi pentru luare de mită, în Piatra Neamț

Potrivit anchetatorilor, poliţiştii ar fi luat mită între 50 şi 400 de lei, de 115 ori, în mai puţin de o lună, în special de la şoferi care depăşeau viteza legală, iar o parte din bani au ajuns şi la comisarul şef. Alţi sapte poliţişti sunt cercetaţi sub control judiciar în acelaşi dosar.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bacău l-au reţinut pentru 24 de ore a comisarului şef de poliţie Viorel Andronic, la data faptei având atribuţii de conducere a activităţii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ.

Andronic este acuzat de luare de mită forrmă continuată (11 acte materiale), potrivit unui comunicat  DNA.
Totodată, au mai fost reţinuţi Iulian Ciolpan, pentru luare de mită în formă continuată (49 acte materiale) şi patru infracţiuni de fals intelectual; Marius Laurenţiu Greaca, pentru luare de mită în formă continuată (50 acte materiale), dare de mită în formă continuată (2 acte materiale) şi 3 infracţiuni de fals intelectual; Constantin Neamţu, pentru luare de mită în formă continuată (30 acte materiale) şi dare de mită în formă continuată (2 acte materiale); Bogdan Eugen Miziligeanu, pentru luare de mită în formă continuată (30 acte materiale), Loredan Dragomir Covasan, pentru luare de mită în formă continuată (23 acte materiale) şi 2 infracţiuni de fals intelectual şi Ionuţ Alexandru Berbece, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale) şi 3 infracţiuni de fals intelectual.

Rețeaua polițiștilor era bine pusă la punct

Toţi cei şase sunt agenţi la Biroul Rutier din Poliţia municipiului Piatra Neamţ iar joi vor fi prezentaţi Curţii de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Ioan Alexandru Găluşcă, Ioan Botcă-Inimosu, Ioan Marius Munteanu, Ionuţ Popescu, Lucian Vasile Chifu şi Ovidiu Adrian Zaharia, toţi agenţi în Poliţia municipiului Piatra Neamţ – Birourile Rutier şi Ordine Publică, pentru luare de mită în formă continuată, iar Nicolae Cristian Buga, pentru luare de mită.

Viteza era redusă… din condei

Potrivit procurorilor DNA, ”în perioada 22 aprilie – 18 mai 2016, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, nominalizaţi anterior, au fost desemnaţi să efectueze activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză.
Din mijloacele de probă administrate rezultă că luarea de mită se desfăşura ca o activitate repetitivă (115 acte materiale)”.

Poliţiştii ar fi primit între 50 şi 400 de lei de la şoferi opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier, ca să nu constate şi să sancţioneze contravenţiile.

”Inculpaţii Ciolpan Iulian, Greaca Marius-Laurenţiu, Covasan Dragomir – Loredan şi Berbec Ionuţ-Alexandru au falsificat procesele verbale de constatare a contravenţiei cu ocazia întocmirii acestora, prin atestarea în cuprinsul lor a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze de deplasare inferioare celei constatate, cu consecinţa reducerii amenzii”, potrivit comunicatului DNA.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri