Caută
Close this search box.

Berti Barbera și Big Band-ul Radio în concert live

Muzicianul cosmopolit, Berti Barbera, vine marți, pe 13 decembrie, la Sala Radio, ca invitat al proiectului Big Band-ului Radio dirijat de Ionel Tudor şi moderat de Florian Lungu, din cadrul seriei „JAZZ PE ROMÂNEŞTE.

Ca orice artist modern, Berti Barbera își deschide urechile și sufletul la diversitatea stilistică și la multiplele posibilități de redare a unei lucrări muzicale. Beneficiind de-a lungul anilor de încrederea marii majorități a lumii muzicale din țară, fiind în contact permanent cu personalități artistice internaționale, a avut privilegiul de a face parte din multe proiecte care să-i îmbogățească experiența și să-i justifice intențiile.

Cu un spectru vocal flexibil și cu un instinct ritmic care-i oferă posibilitatea de a folosi mai multe instrumente de percuție, Berti reușește, prin multitudinea de tehnici moderne și tradiționale, cu multă pasiune, dezinvoltură și umor, să dea o formă originală, spectaculoasă și accesibilă oricărei piese muzicale pe care o abordează. Totodată, experiența de 25 de ani acumulată în domeniul muzicii ca profesionist, la care se adaugă un bagaj consistent de istorie și estetică, îl recomandă pe Berti Barbera ca pe unul dintre cei mai competenți comentatori  muzicali din toate domeniile si genurile muzicale și unul dintre cei mai originali și spectaculoși interpreți din nișa românească a muzicii alese.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri