“Buna seara, Europa”, își intitula, cu câțiva ani în urmă, atentul observator al vieții internaționale George Apostoiu, un volum de “cronici diplomatice”. Crepusculul  proiectului european începea să prindă atunci consistență si, cum scria autorul într-un eseu din 2012, “criza care a lovit în bună parte lumea zdruncină serios bruma de credință într-un ideal european bazat pe democrație ți solidaritate”.

Iată așadar ce ne-am fi dorit de la o Europa Unită: democrație si solidaritate. Valori care, tot ele, ar fi trebuit să se constituie în pilonii de rezistență ai constructului european.  Dar în instituțiile și forurile europene democrația a fost mai tot timpul în deficit, iar solidaritatea cea atât de proclamată se risipește constant la prima solicitare mai serioasă. “Uniunea Europeană traversează o perioada nefasta nu numai din cauza crizei mondiale, ci și pentru că liderii ei de azi nu au un proiect clar al viitorului”, mai observă autorul. Păi dacă acum cățiva ani nu era proiect, ce e de imaginat acum, după Brexit și înainte de instalarea lui Trump la Casa Albă, eveniment pe care însuși protagonistul l-a calificat drept “un Brexit la puterea a treia”?

Alt pericol mai nou: populismul. Care, avertizează cronicarul diplomatic, “nu trebuie tratat ca o balivernă ideologică”. Dar tocmai pentru că asemenea puneri în garda au fost nesocotite , și nu numai de către tot mai infatuații și mai ineficienții si mai iresponsabilii dregători de la Bruxelles, dar si în Consiliul European (areopagul șefilor de stat și de guvern al Europei Unite), noi, trăitorii de rând din Europa, ajungem sa ne întrebam tot mai des dacă mai suntem azi “eurosceptici sau antieuropeni?”

Am semnalat aici doar câteva reflecții, făcute cu câțiva ani în urmă de un compatriot diplomat de carieră, care adaugă și câteva învățăminte folositoare și azi dacă ar fi luate în seamă. Din păcate, pentru a scăpa din criză, Uniunea European pare a fugi, cu toata viteza, chiar în miezul vârtejului care o poate spulbera fără urmă.

Un alt cronicar european, corespondent de presă de zeci de ani la Bruxelles, francezul Jean Quatremer, schita zilele trecute un tablou atât de sumbru spațiului continental (încă) integrat încât și “Pravda” din vremea lui Stalin l-ar fi invidiat: “Se dizolvă UE în populism? Întrebarea e mai de actualitate ca oricând.  Pretutindeni partidele zise populiste, antieuropene și ale dreptei radicale au vant în pupa: ele sunt la putere in Europa Centrală, dar și în Finlanda, Danemarca și bineînțeles Marea Britanie. În martie viitor,  în Olanda, liderul partidului pentru libertate, coleg cu Martine Le Pen, ar putea câștiga legislativele. În Franta, amenințarea Frontului Național apasă puternic pe scrutinul prezidențial din aprilie-mai și legislativele din iunie. Și chiar în Germania, care rămâne o ancoră de stabilitate în această furtuna, un partid de extrema dreaptă, AfD,  amenintă să treacă de zece la sută, fapt fără precedent din 1945.  Doar câteva țări par să reziste pentru moment  tentațiilor populiste”. Și sunt înșiruite “câteva țări”. Nu și România. Cu toate că, măcar aici îi este evident oricui, stăm foarte bine. Dar, ca de obicei, noi nu suntem luati în seamă nici la rele, nici la bune. Parca n-am fi și noi pe o hartă si încă nu pe una oricare, ci tocmai pe aceea a Europei Unite. Problema e, pănă când? Si, de ce? Tot din George Apostoiu: “Absența reprezentanților români la marile dezbateri de idei ale Europei de azi este un semn al neputinței. (…) Aveau dreptate grecii când spuneau  ca în Cetate au dreptul să vorbească doar cei care au o părere utilă patriei lor”. Frumos spus, dar ar fi prea frumos să fie și adevărat. Nu din prea plin de decență nu vorbesc ai noștri pe la Bruxelles și, în general, în lume. Drept care, un ultim citat din George Apostoiu: suntem îndreptățiți “sa ne întrebăm serios de pe acum cine va reprezenta România în viitoarele încercări prin care va trebui să treacă proiectul european”. Dar are acum cineva timp la București de așa ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here