Caută
Close this search box.

Contramanifestație, astăzi, în București, organizată de lideri ai PSD

Un miting pentru sprijinirea Executivului are loc astăzi, în Capitală, iar potrivit unor informaţii obţinute de Digi24, protestul ar fi fost stabilit şi organizat de trei lideri PSD – Gabriela Firea, Lia Olguţa Vasilescu şi Codrin Ştefănescu.

Este vorba despre un marş la care participă cei care susţin Guvernul Grindeanu, iar manifestaţia are loc în zona Palatului Cotroceni. Scopul mitingului este de a demonstra că protestele care au avut loc în Capitală şi în alte oraşe din ţară în ultimele şase zile nu reprezintă vocea majorităţii.

Oficial, Partidul Social-Democrat nu îşi asumă organizarea marşului care ar urma să aibă loc, însă PSD s-ar pregăti pentru un miting autorizat joia viitoare, fără ca acest lucru să fi fost, până acum, anunţat oficial.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, duminică, pe Facebook, că partidul nu organizează nici un fel de manifestaţie în cursul acestei zile, adăugând că mesajele în acest sens de pe reţelele de socializare nu aparţin PSD.

„Partidul Social Democrat nu organizează astăzi niciun miting sau manifestaţie publică. Mesajele de mobilizare apărute pe reţelele de socializare nu sunt din partea PSD”, a scris Liviu Dragnea.

FOTO: aktual24.ro

Un răspuns

  1. Ţara copiilor noştrii

    Trãim la noi în țarã o situație care nu ne mulțumeşte pe niciunul indiferent de care parte a baricadei am fi! Sunt vremuri tulburi pe care poate doar istoricii peste mai mulți ani, zeci poate sute de ani le vor lãmuri. Şi poate nici atunci nu vor şti exact ce s¬-a întâmplat, doar vor presupune dupã evoluția pe care au luat-o vremurile de acum. Aşa cã şi mie îmi este greu sã spun cine are dreptate, chiar dacã mã aliniez celor care condamnã modul în care s-a dat acea blestematã OUG (Ordonanța de Urgența a Guvernului), numãrul 13, în noaptea de Marți spre Miercuri, mai precis Miercuri 1 Februarie 2017 la ora 1.00-2.00.
    Dacã nu aveau ceva de ascuns, dacã TOTUL în acea ordonanțã era în regulã, ce se întâmpla dacã o dãdeau în aceeaşi zi, Miercuri 1 Februarie 2017, dar dupã ce se trezeau şi ei şi ceilalți, undeva pe la orele 9.00-10.00??? Credeți cã mai erau protestele celor din stradã? Şi au dreptate şi dreptul de a protesta!!! Credeți cã lor le este uşor şi bine sã stea în gerul serii şi al nopții pe strãzi, în timp ce noi cei care le contestãm protestul, sau NU, stãm în cãldura casei şi suntem oarecum mai mult sau mai puțin cu manifestãrile celor ce au fãcut parte din fiara rãnitã PSD. Am auzit de multe ori chiar şi din gura lui Grindeanu cã ei au voturi multe, NIMIC mai greşit au avut multe voturi la alegeri la care doar cei bãtrâni au ieşit sã-şi exprime votul, cei tineri au stat acasã.
    Dacã acum s-ar relua alegerile ar mai fi aceleaşi rezultate??? Nu ocoliți sã dați acest rãspuns, mai ales cei cu simpatii roşii!!!
    Acum când s-au trezit ei, tinerii, la realitate şi au vãzut cum le este afectat VIITORUL LOR, nu al nostru, al celor cu un picior în groapã, care fie vorba între noi: ne-am trãit traiul, ne-am mâncat mãlaiul!!. Copii noştrii au hotãrât sã nu lase ca ciuma roşie sã fure țara, care este şi va fi țara lor. Noi avem doar douã variante: raiul sau iadul, țarã nu mai avem. Ţara ne-am pierdut-o prin nepãsarea pe care am manifestat-o mereu pe parcursul anilor, când ne motivam cã nu avem pe cine alege şi ne uitam nepãsãtori sau cârcotaş la cei care manifestau!
    Şi când am avut-o ne-am bãtut joc de ea: aud acum mereu mulți care regretã vremea lui Ceauşescu, UITÂND umilința pe care au suportat-o: frig în apartamente şi la locul de muncã, foame şi lipsa produselor de orice fel în galantare, ba chiar recunoşteau cum se umileau pentru o felie de parizer sau nişte copane de pui jigãrit de avicola. Acum, odatã cu revoluția, au uitat de ce fãceau pe vremea lui Ceaşcã!
    Şi eu sunt de vârsta a treia, dar nu sunt egoist cum alții de aceeaşi vârstã pot fi! Am votat gândindu-mã la viitor, viitorul copiilor noştrii! Da, am votat împotriva lui Dragnea nu ca om în sine, am votat împotriva a ceea ce vrea sã devinã pentru cã nu vreau ca şi copii mei sã trãiascã vremurile reci, de închisoare ale comunismului!
    Fiecare dintre noi ne lãudãm cu copii noştrii plecați afarã din țara lor, ce case au, ce lucrã, cât le este de bine, dar niciunul, sau aproape niciunul, nu avem curajul sã recunoaştem cã fãrã sã primim niciun ban LE-AM VÂNDUT ŢARA!
    Copii noştrii sunt strãini în țãri strãine iar noi rãmaşi acaasã ne batem joc de țara în care am dorit şi noi şi ei sã trãiascã. Avem nepoți şi ne mândrim cu ei pe rețele de socializare, dar nu-i avem cu noi sã ieşim la plimbare prin parc, pe strãzile oraşelor noastre DIN ŢARA NOASTRÃ!
    Dacã ați putea sã întoarceți timpul înapoi ce ați face sã aveți copii voştrii lângã voi?
    Ați ieşi în stradã la proteste?, sau mãcar nu mai dați like-uri celor ce ne sfâşie țara!
    V-ați aduce copii înapoi? Le-ați da ŢARA înapoi???????

    http://portaluldestiri.ro/clipul-zilei-daca-romania-ar-putea-vorbi-mai-am-doar-9-zile-si-apoi-voi-fi-iar-prabusita-in-noroi-3456/
    http://www.mediafax.ro/life-inedit/video-dan-teodorescu-taxi-este-la-proteste-si-transmite-avem-alergie-16148062

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri