Caută
Close this search box.

Dirijorul Florin Totan lansează conceptul ”Bucuriile muzicii”. Concerte pentru publicul larg

Dirijorul Florin Totan lansează la 29 aprilie 2017, ora 19,00, la Teatrul Lipscani din Bucureşti, conceptul ”Bucuriile muzicii” în concerte pentru publicul larg.

Cunoscând succesul de care s-au bucurat programele sale anterioare ”Simfonii de vară” din Parcul Colţea, cu siguranţă suntem în faţa unui eveniment cultural.
Iată cuvintele lui Florin Totan despre acest interesant demers artistic: ”Este vorba despre un concept de educaţie şi cultură. Dorinţa şi mesajul meu este să îi întorc pe oameni către lectură şi sălile de spectacole, către manifestările care impun civilizaţie şi respect, iar urarea de la finalul concertelor mele din ţară este următoarea  – Mântuiţi-vă prin cei doi C esenţiali din devenirea voastră ca Fiinţe în lume. Credinţa în Domnul Hristos şi Credinţa în Cultură. Acestea sunt salvarea noastră din neantul actual. În concertul meu din 29 aprilie, ora 19,00 de la Teatrul de pe Lipscani, din Bucureşti, ca în toate spectacolele mele din ţară, în săli de concerte, în parcul sau mall-uri, fac o pledoarie fierbinte pentru muzica clasică în general, pentru Frumos, Bine şi Adevăr în special, adică pentru valorile perene ale antichităţii greceşti. Vorbesc acolo despre compozitori şi filosofi, stiluri şi curente, literatură şi artele frumoase, despre împăraţi şi mari duhovnici ai ortodoxiei, cu rugămintea de întoarcere la carte / lectura mântuitoare şi să uitie de Facebook  şi mobilul împătimitor”.
În continuare, el a spus: ”Primele concerte sunt pe 29 aprilie şi 18 mai, pe Lipscani. Voi oferi acolo o adevărată istorie a muzicii în 90 de minute, trecând prin toate stilurile şi culturile muzicale esenţiale ale continentului european. Pentru prima seară din 29 aprilie tema este de ‘Bijuterii muzicale’.
Amfitrionul va fi Florin Totan, în calitate de dirijor şi comentator. Biletele de intrare costă între 30 şi 60 de lei.
ooo
Dirijorul Florin Totan s-a născut în anul 1955 în Bucureşti, într-o familie de muzicieni. Studiază dirijatul de orchestră cu Maestrul C. Bugeanu, la Academia de Muzică din Bucureşti, şi se perfecţionează în cadrul cursurilor de măiestrie, alături de Sergiu Celibidache la München şi Mainz (1982-1990), F.Ferrara la Siena (1993) şi R. Schumacher la Berlin şi Paris (1990, 1991). Câştigă concursurile internaţionale “International Conductors Competitions in Mürzzuschlang” – Austria (1990) şi Berlin.
Efectuează turnee de concerte în ţări ca: Franţa, Italia, Anglia, Germania, Spania, Portugalia, Israel, Austria, Belgia , Elveţia, Finlanda, Mexic, Egipt, Ecuador, Turcia, SUA, etc.
Conduce renumite orchestre, dintre care: Berliner Symphonie Orchestrer, A.I.M.S. Symphony Orchestra din Dallas, Logmont Syphony Orchestra (Denver), Southampton Youth Orchestra (Anglia), Barcellona Chamber Orchestra, City of Cadiz Orchestra, Emporda Chamber Orchestra (Spania), Orchestra National de Porto, Porto Festival Orchestra (Portugalia), Orchestra Simfonica di Palermo, Orchestra da Camera di Bergamo, „Milano Classica” Orchestra (Italia), Acapulco Philarmonic (Mexic), Sofia Music Academy Orchestra (Bulgaria), Ensemble Orchestral de Bruxelles, Cairo Symphony Orchestra (Egipt), Quito Symphony Orchestra (Ecuador), Pori Sinfonietta (Finlanda), Modern Ensemble din Graz(Austria), etc.
Participă la festivalurile internaţionale : Paris – Jouvissy (1985), Avignon (1990, 1992, 1994), Bergamo (1997), “Enescu” (1998), Nis – Iugoslavia (1999), „Porto Festival” (2005).
Dirijorul Florin Totan predă Filosofia dirijorală şi muzicală a lui Sergiu Celibidache (titlul acestui proiect fiind „In Memoriam CELIBIDACHE”)  în: Spania (Cadiz şi Bocairent), Italia (Genova şi Grosseto), Portugalia (Porto), SUA (Kansas, Denver şi Vancouver), Brazilia (Bello Horizonte), Anglia (Southampton), Franţa (Avignon).
Începând cu 1 ianuarie 2000, devine dirijor al orchestrei simfonice a Filarmonicii “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri