Caută
Close this search box.

Acționarii Digi Communication se așteaptă la 1,218 miliarde lei din listarea companiei

 

Acționarii Digi Communication intenționează să obțină 1,218 miliarde lei din listarea la bursă a companiei, iar prețul de ofertă așteptat este între 38 și 56 lei/acțiune, reiese din prospectul publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).

Oferta este formată din două tranșe, cea a investitorilor instituționali și cea de retail, potrivit Agerpres.

Tranșa Investitorilor Instituționali se adresează anumitor Investitori Calificați din Uniunea Europeană și din afara Statelor Unite ale Americii și, conform Regulamentului S și din Statele Unite, numai persoanelor considerate în mod rezonabil a fi QIB (cumpărător instituțional calificat, n.r.), conform Regulii 144A sau în temeiul unei alte scutiri de la cerințele de înregistrare din Legea privind Valorile Mobiliare sau în cadrul unei tranzacții care nu face obiectul cerințelor de înregistrare din Legea privind Valorile Mobiliare. Tranșa va avea alocat un număr inițial de 18.482.492 acțiuni, reprezentând 85% din numărul inițial de acțiuni oferite.

Tranșa Investitorilor de Retail se adresează persoanelor fizice sau juridice, altele decât investitorii instituționali, și va avea alocat un număr inițial de 3.261.616 acțiuni oferite, reprezentând 15% din numărul inițial de acțiuni oferite.

În acest moment, capitalul social subscris al societății este compus din 65.756.028 acțiuni de Clasă A cu o valoare nominală de 0,10 euro fiecare, precum și din 34.243.972 acțiuni de Clasă B, cu o valoare nominală de 0,01 euro fiecare.

Acțiunile incluse în ofertă sunt de clasă B, astfel că reprezintă mai puține drepturi de vot.

„Fiecare acțiune oferită va avea aceleași drepturi, inclusiv în ceea ce privește drepturile de vot și la dividende. Acțiunile oferite vor avea aceleași drepturi la dividend ca și acțiunile Clasa A, însă acțiunile oferite vor avea drepturi de vot mai puține în comparație cu drepturile de vot aferente acțiunilor Clasa A, care vor avea 10 drepturi de vot pe acțiune”, menționează sursa citată.

Compania va fi listată cu simbolul DIGI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri