Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a fost pus în situaţia de a-şi cere scuze după ce a făcut o comparaţie pe care presa acreditată a taxat-o imediat. Spicer a spus că preşedintele sirian Bashar al-Assad este mai rău decât Hitler pentru că a utilizat arme chimice. Declaraţia a stârnit un val de critici.

Declaraţia care a stârnit vâlvă a fost făcută la obişnuita conferinţă de presă de la Casa Albă.

Sean Spicer, purtător de cuvânt al Casei Albe: “Uitaţi, noi nu am folosit arme chimice în Al Doilea Război Mondial. Ştiţi… a fost… ştiţi… cineva demn de dispreţ ca Hitler, dar el nici măcar nu s-a gândit să folosească arme chimice”.

Intrigaţi, jurnaliştii din sală au cerut imediat clarificări, dar purtătorul de cuvânt s-a pierdut în explicaţii.

Sean Spicer: “Voiam să spun că, vorbind despre gazul sarin, nu a fost, el (Hitler – n.r.) nu a folosit gazul împotriva propriului popor, aşa cum a făcut Assad”.

Toată lumea a remarcat că Spicer îşi găseşte cu greu cuvintele. Şi a fost din ce în ce mai rău.

Sean Spicer: “Adică a fost clar, înţeleg punctul vostru de vedere, mulţumesc, mulţumesc, apreciez. Nu era… el (Hitler – n.r.) l-a folosit (gazul – n.r.) în centrul Holocaustului, înţeleg asta. Dar am spus că Assad l-a folosit (gazul – n.r.) în oraşe, împotriva persoanelor nevinovate”.

Imediat după încheierea conferinţei de presă, Sean Spicer s-a văzut în situaţia de a preciza că a vorbit de fapt în nume personal, că aceste declaraţii nu reprezintă un punct de vedere oficial al Casei Albe.

“Cu toată sinceritatea, am făcut din greşeală un comentariu nepotrivit şi insensibil legat de Holocaust şi nu există nicio comparaţie”, a declarat el la CNN.

Sean Spicer şi-a cerut scuze în mod public. Dar controversa rămâne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here