Caută
Close this search box.

SUA: Condamnat cu 9 sentințe la închisoare pe viață

 

Dylann Roof, autorul masacrului comis în iunie 2015 într-o biserică a comunității de culoare din Charleston, statul american Carolina de Sud, a fost condamnat luni la nouă pedepse cu închisoarea pe viață, câte una pentru fiecare dintre victimele sale, după ce a pledat vinovat la toate capetele de acuzare, transmit Reuters și DPA.

Dylann Roof, în vârstă de 23 de ani, s-a recunoscut vinovat în fața unei instanțe a statului Carolina de Sud pentru nouă crime și trei tentative de omor, în schimbul sentințelor la închisoare pe viață, relatează Agerpres.

Judecătorul J.C. Nicholson l-a condamnat apoi pe Roof la nouă pedepse consecutive de detenție pe viață, fără posibilitate de eliberare condiționată, și la trei pedepse consecutive de câte 30 de ani pentru tentative de omor.

Roof fusese condamnat deja în ianuarie la moarte pentru 33 de infracțiuni federale, printre care crime motivate de ură și încălcarea drepturilor religioase.

Verdictul pronunțat luni pune capăt procesului la nivel local și scutește familiile victimelor de un al doilea proces, a scris cotidianul Post and Courier din Charleston.

La 17 iunie 2015, Dylann Roof, un tânăr alb pe atunci în vârstă de 21 de ani, a ucis nouă persoane într-o biserică a comunității de culoare din Charleston, statul Carolina de Sud. Roof le-a spus polițiștilor care l-au interogat că intenționa ”să declare un război rasial”. El a stat o oră cu victimele în cursul unei sesiuni de studiere a Bibliei, înainte de a le ucide cu un pistol automat.

Roof urmează să fie transferat într-o închisoare federală din Terre Haute, Indiana, în așteptarea execuției. Deocamdată nu a fost înaintat apel la sentința capitală pronunțată împotriva sa. În astfel de cazuri, judecarea apelurilor poate dura un deceniu sau chiar mai mult, a explicat pentru Reuters Robert Dunham, directorul executiv al Centrului pentru informații privind pedeapsa cu moartea.

Începând din 1988, când a fost reintrodusă la nivel federal pedeapsa capitală, 76 de inculpați au fost condamnați la moarte, dintre care până acum au fost executați trei, conform site-ului Centrului. Câteva zeci de condamnați au fost executați de autoritățile statale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri