Magnanews.ro își propune să readucă în spațiul public portretele luptătorilor anticomuniști. Astăzi supunem atenției cazul Ogoranu, partizanul căutat timp de trei decenii de Securitate și condamnat la moarte de două ori.
Rezistența anticomunistă a strâns oameni din toate păturile societății, de la dascăli, preoți, țărani și studenți, până la militari sau legionari. Scopul lor comun era acela de a apăra țara împotriva unui regim opresiv ce se impunea din ce in ce mai mult. Ion Gavril Ogoranu este unic în istoria grupurilor de partizani de oriunde în lume, deoarece a fost singurul care nu a putut fi prins de Securitate timp de 27 de ani. Incepând cu anul 1948, el conduce Grupul Carpatin Făgărășan, format din rămășițele mișcării de rezistenâă de pe versantul nordic al munților Făgăraș. Au fost interprinse peste 100 de acțiuni ale securității în încercarea de a neutraliza acest grup. Pentru a evita prinderea, partizanii se despărțeau in bande de câte doi sau trei, cutreierau munții în lung și în lat, făcând tot posibilul pentru a bulversa și a îngreuna eforturile poliției secrete și pentru a face cât mai dificilă estimarea numărului adevărat de luptători. Ca și în alte cazuri, rezistenții erau ajutați cu alimente de familie, dar impresianant la grupul Ogoranu este faptul că în ajutorarea grupului, care nu depășea 30 de membri, erau implicate câteva mii de persoane.
Au fost arestați și asasinați mulți dintre cei care ajutau grupul, iar în locul lor au fost infiltrați agenți de securitate sub acoperire. Rudele partizanilor erau prinse și bătute, iar cei care trădau grupurile de partizani erau recompensați cu bani sau funcții.
Rezistenți pentru demnitate
Deși pădurile erau periate și plutoanele de agenți erau tot mai multe, membrii bandei lui Ogoranu au fost mereu în defensivă și rareori trăgeau în soldații care îi hăituiau. Convingerea luptătorilor era aceea că această situație în care erau puși să se ucidă frate pe frate, reprezintă încă o practică imorală a regimului comunist și evitau cât se putea vărsarea de sânge. Foloseau armele doar atunci când erau încercuiți, ori în lupte aprige, dar de-alungul acestor lupte, mulți dintre membri bandelor și-au pierdut viața. Soarta celor care erau prinși în viață era nemiloasă. Interogatoriile erau lungi și brutale. Li se zdrobeau degetele, li se smulgeau unghiile și la final venea și sentința. Cam aceiași pentru toți. Condamnați la moarte prin împușcare.
„Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”
Ogoranu avea să descrie astfel aceste tragedii: „Cand bate vantul in munți, de se cutremură și șuieră stâncile, uneori se năpustește asupra unui picior de pădure de brad cu atâta înverșunare și îi răstoarnă cu răgăliile în sus sau îi frânge când pământul este înghețat, încât, în răgazul a câtorva minute, o pădure de brad mândră e la pământ. Uneori, unde si unde, câte un brad, cine știe prin ce minune a întamplării, rămâne în picioare. Dacă acel brad ar avea conștiinta existenței sale, ar fi tentat să creadă că a avut noroc, față de fratii săi uciși într-o clipită. Și poate se mângâie ca a supravietuit. Nu stie că-l asteaptă o soartă mult mai tristă decât a fratilor săi căzuți”
Salvarea a venit din America
Ogoranu a fost prins în luna iunie 1976, în timpului regimului care îl avrea acum președinte pe Nicolae Ceaușescu. Ceilalți membri au fost duși în fața plutonului de execuție cu mulți ani în urmă. Până în ziua în care a fost prins, pe masa fiecărui milițian se afla fotografia lui Ogoranu. Mulți ani a stat ascuns în casa viitoarei sale soții. Între timp fusese deja condamnat la moarte în lipsă de două ori. Președintele Richard Nixon a intervenit la Ceaușescu și a cerut grațierea care a și fost aprobată.
Sursa: Arhivele CNSAS
