Am ajuns în ianuarie 2008, în România, să vorbim la modul cel mai oficial cu putință despre alocarea de organe. Actorul Alexandru Arșinel a fost audiat în dimineața aceasta de procurori, în dosarul Lucan, pe motiv că ar fi sărit rândul și că ar fi primit rinichiul unei fetițe, care ar fi trebuit să beneficieze, potrivit listei, de acel organ. Iată cum, dupa 28 ani de democrație vorbim despre trafic de organe și, mai grav, despre trafic de bolnavi. Despre transport de bolnavi. Și exemplele comerțului în jurul bolnavilor români, mai precis a sumelor alocate de stat pentru decontarea serviciilor medicale sunt în continuare disputate la toate nivelele.

Ca de obicei, politizarea discuției devine una patetică pe toate mediile, iar discernământul profesional este ignorat cu bună știință pentru a face loc intereselor de grup din acel domeniu. Când e scandal mare, de regulă sunt două grupuri implicate. În România zilelor noastre, am învătat că pot exista simultan mai multe organizații cu aceleași interese, dar care funcționează fără să știe nimic una de celalaltă. Rezultatul este ușor de preconizat: derută și confuzie masivă, deturnare de la miezul problemei,  iar cel care pierde, în final, este, desigur, pacientul.

Pe site-ul Eurotransplant – organizația internațională din care România a fost invitată să facă parte – există o secțiune care se numește ”Allocation”. Acolo se descrie simplu, pe înțelesul tuturor, cum și cine primește organele. Toate organele disponibile sunt contorizate și monitorizate de această organizație, iar compatibilitatea este stabilită printr-un algoritm computerizat, unde nu poate interveni nimeni. Prin urmare, criteriile medicale, etice, nu au cum să fie încălcate. Niciun Arșinel din Europa nu poate intra în față.

La noi, pe transplant.ro, ce găsim? O înșiruire de secțiuni neimportante, de statut, de funcții, de formulare, care nu clarifică situația donatorilor, a beneficiarilor de organe și nu explică modul în care se stabilește compatibilitatea.

În același context, dosarul lui Lucan nu ar trebui să afecteze în mod negativ activitatea de transplant de la noi, care și-a consacrat cu greu locul în elita medicinei. Sunt operații complexe, dificile pe care nu le poate efectua orice chirurg. Avem medici competitivi, care au câștigat respectul comunității internaționale.

Dar avem și realitatea scăderii numărului de donatori, pe fondul interminabilelor scandaluri. Plus diminunarea alocării de fonduri și așa subdimensionată, chiar și în vremuri mai bune, de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Ceea ce devine însă cel mai periculos este tendința de a ultrabirocratiza domeniul transplantului din dorința de nu multiplica Lucani. Ei bine, această manieră nu numai că va fi păguboasă și va împovăra în mod inutil bugetul, dar va pune pe drumuri bietul bolnav care are nevoie de transplant, măcinat și epuizat de boală. Uitați-vă ce se întâmplă în oncologie, după frauda cu citostatice. În loc ca statul să-și întărescă mecanismele de control, înființează comisii după comisii. Nimeni nu riscă nimic.

Doar lipsa de respect față de bolnav rezistă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 3 =