Caută
Close this search box.

Raed Arafat vorbește despre dezastrul ambulanțelor

Din cauza învechirii și defecțiunii masinilor din dotare, numărul intervențiilor SMURD a scăzut dramatic, pentru prima dată în ultimii zece ani.

”Nu vorbesc numai de SMURD, vorbesc şi de serviciile de ambulanţă – gândiţi-vă că avem un număr mare de ambulanţe care circulă pe drumuri, care au peste 700.000 de km la bord. Defecţiunile repetate şi ale aparatelor sunt una dintre problemele ce au cauzat scăderea numărului intervenţiilor pentru prima dată din 2007 a SMURD-ului, la care se adaugă şi alte cauze”, a declarat doctorul Raed Arafat, cu ocazia bilanţului pe anul 2017 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti.

La rândul său, coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, a precizat că 68% din tehnica de intervenţie are peste 100.000 de km, iar 12% – peste 200.000 km. ”Dacă în mediul urban aveam un timp de sub nouă minute – 8:52, 8:16, anul acesta am depăşit nouă minute, timpul de răspuns la autospecialele SMURD este de 9 minute şi 9 secunde. Celelalte autospeciale îşi menţin timpul de răspuns: 8:52. De asemenea, durata intervenţiilor SMURD-ului a crescut – adică a timpului în care maşina pleacă din unitate până când este din nou disponibilă – a ajuns la aproape o oră”, a precizat doctorul Opriță în cadrul aceluiași eveniment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri