Politicienii secesionişti din Catalonia îl susţin din nou pe Carles Puigdemont ca şef al guvernului provincial. Aceasta în ciuda avertismentelor Madridului, informează Reuters, via Agerpres.

Puigdemont se află la Berlin, în aşteptarea unei decizii a justiţiei germane privind extrădarea sa în Spania. Sâmbătă, s-a întâlnit cu Eduard Pujol, purtător de cuvânt al grupului parlamentar Junts per Catalunya (Împreună pentru Catalonia) din legislativul regional de la Barcelona.

Pujol a scris ulterior pe Twitter că deputaţii pro-independenţă doresc să voteze numirea lui Puigdemont ca preşedinte al cabinetului catalan cel mai târziu pe 14 mai. Carles Puigdemont, fostul premier catalan separatist, a fost arestat în Germania

Carles Puigdemont, Spania şi secesioniştii catalani

Guvernul Spaniei a organizat în decembrie anul trecut alegeri în Catalonia, încercând să oprească mişcarea pentru independenţă, dar separatiştii au reuşit să obţină din nou majoritatea, reaminteşte Reuters.

Din octombrie, când Madridul a destituit guvernul regional catalan, Puigdemont a părăsit Spania. Premierul spaniol Mariano Rajoy a respins de mai multe ori posibilitatea unei guvernări autonome a Cataloniei de către un lider aflat în exil.

Nu se potolesc

Vineri, legislativul provinciei a adoptat o lege care permite votul pentru un lider aflat în străinătate. Guvernul spaniol a anunţat deja că va contesta această prevedere.

Termenul-limită pentru formarea noului cabinet catalan este 22 mai, iar dacă demersul – al cincilea după ce Madridul a preluat guvernarea directă a Cataloniei – nu reuşeşte nici de această dată, Spania va impune noi alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =