Fuad Kokaly, ambasadorul Autorităţii Palestiniene în România, a fost chemat de urgenţă la Ramallah pentru consultări.

Ministerul de Externe al Autorităţii Palestiniene face acest demers în contextul în care România se afla printre ţările care au blocat declaraţia comună a Uniunii Europene referitoare la relocarea de către statele membre a misiunilor diplomatice de la Tel Aviv, la Ierusalim.

Conducerea palestiniană din Cisiordania a anunţat miercuri că-şi recheamă ambasadorii din patru state membre ale Uniunii Europene – între care şi România – ţară care au trimis reprezentanţi la o ceremonie în onoarea deschiderii Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, transmite AFP, preluată de News.ro.

Mahmoud Abbas (foto), preşedintele Autorităţii Palestiniene, l-a rechemat pe reprezentantul său în Statele Unite, Hossam Zomlot, a anunţat Ministerul de Externe din cadrul Autorităţii Palestiniene (AP) marţi, la o zi după transfer.

Cele patru ţări vizate sunt Austria, Ungaria, Cehia şi România, a anunţat Ministerul de Externe al Autorităţii Palestiniene (AP).

Reprezentanţi ai acestor patru ţări au luat parte la o ceremonie împreună cu delegaţia americană, la sediul Ministerului israelian de Externe, duminică, înainte cu o zi de inaugurarea Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim.

De asemenea, diplomaţi din România, Ungaria şi Cehia au blocat vineri o iniţiativă a Uniunii Europene, lansată de Franţa şi alte state membre UE, care critica relocarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim. În replică, ministrul palestinian de Externe a condamnat poziţia celor trei state, spunând că acţiunea lor va avea consecinţe la toate nivelurile.

Decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a transfera ambasada Statelor Unite de la Tel Aviv i-a înfuriat pe palestinieni. Palestinienii văd în această decizie o negare a revendicării lor cu privire la Ierusalimul de Est, pe care vor să-l transforme în capitala Palestinei, statul la care aspiră. Conducerea palestiniană şi-a suspendat contactele cu oficiali americani după ce Trump şi-a anunţat, pe 6 decembrie, decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Guatemala a inaugurat miercuri, la Ierusalim, noua sa ambasadă în Israel, urmând exemplul Statelor Unite, un demers care reprezintă o ruptură diplomatică şi care îi înfurie pe palestinieni

Ceremoniile israeliano-americane la Ierusalim au avut loc în paralel cu o baie de sânge în Fâşia Gaza, o enclavă palestiniană în care zeci de mii de persoane au manifestat împotriva iniţiativei unilaterale americane, contra blocadei israeiene şi în favoarea ”dreptului la întoarcere” a refugiaţilor palestinieni.

Aproape 60 de palestinieni au fost ucişi luni, cea mai sângeroasă zi a conflictului israliano-palestinian de la Războiul din Fâşia Gaza din 2014.

De la înfiinţarea Israelului, în 1948, comunitatea internaţională nu a recunoscut acest oraş drept capitala sa. Ea consideră că ”statutul final” al oraşului este necesar să fie negociat între israelieni şi palestinieni.

UE a îndemnat părţile la ”cea mai mare reţinere”

În afară de Iran şi comerţ, cei 28 lideri UE vor discuta miercuri seara, la Sofia, la o cină înainte de summitul de joi cu şase ţări din Blacani, despre evenimentele din Fâşia Gaza, care sunt legate de ”problema mai vastă a consecinţelor deciziilor lui Donald Trump”, a subliniat un oficial european de rang înalt.

UE a îndemnat toate părţile la ”cea mai mare reţinere” în urma violenţelor între palestinieni şi militari israelieni în manifestaţii, în Fâşia Gaza, contra inaugurării Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim.

Unitatea Europeană nu este fără falie în acest subiect – aşa cum a arătat-o blocarea de către Cehia, Ungaria şi România a unei declaraţii europene care critica transferul Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 8 =