În sfârșit, prima mare competiție a canotajului internațional va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Sâmbătă 26 și duminică 27 mai se vor desfășura, la Gravelines, în Franța, Campionatele Europene de canotaj pentru juniori, competiție de mare importanță, la care România a înscris nu mai puțin de 48 de sportivi, în 11 probe. Antrenor coordonator, Ioan Șnep. Iată un scurt ”remember” al ediției 2017.

La Campionatele Europene de juniori de la Krefeld (Germania), România a cucerit şapte medalii, patru de aur (masculin – dublu rame; feminin – dublu rame, patru vâsle şi 8+1), două de argint (masculin – patru rame şi 8+1) şi una de bronz (feminin – patru rame), fapt care i-a adus clasarea pe locul doi în clasamentul continental pe naţiuni

.”Sunt foarte bucuroasă că juniorii români au obținut astfel de performanțe. Am încredere că acest an va fi unul bun pentru canotorii noștri. România are o tradiție respectată la nivel mondial și european și cred că astfel de rezultate ne dau speranțe pentru competițiile viitoare. A fost primul test major al acestui an. Dacă îl privim din perspectiva ciclului olimpic, îmi doresc mult ca prin astfel de rezultate cât mai mulți dintre juniorii noștri să își câștige dreptul de a reprezenta cu cinste România la Olimpiada de la Tokyo din 2020”, a spus atunci Canotoarea nr.1 a Secolului XX și a Lumii, Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj. Mult succes tinerilor canotori români, băieți și fete, la CE pentru juniori din Franța ! (foto FR Canotaj)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =