Elena Udrea ar trebui să afle, în curând, sentinţa în dosarul Gala Bute.

FOTO: tolo.ro, observator.tv

Magistraţii Curţii Supreme urmează să pronunţe în 5 iunie decizia definitivă în dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanţă, la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Cu fix o săptămână înainte de pronuţarea deciziei, Elena Udrea, aflată acum în Costa Rica, anunţă clar şi răspincat că se întoarce în politică şi că destinul ei este să conducă România.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale este sigură că ar fi un preşedinte bun, „mai bun decât Iohannis” şi, „poate şi mai bun decât Ponta”.

Elena Udrea a făcut aceste declaraţii în cadrul unui interviu acordat publicaţiei Gazeta Sporturilor, care a trimis doi ziariști în Costa Rica.

Surprinsă de prezența ziariștilor români la 11.000 de kilometri de țară, Udrea a acceptat dialogul, după mai multe zile de gândire, scrie tolo.ro, preluat de observator.tv.

Elena Udrea spune că ”românii merită tot ce li se întâmplă!” pentru că ”nu înțeleg nimic și se lasă manipulați”

Udrea crește miza verdictului de la Înalta Curte, anunțând că e convinsă că dosarul va fi trimis spre rejudecare.

Dacă se va întâmpla asta, Elena Udrea spune că va reveni neîntârziat în țară și în politică! Pentru că ”am convingerea că aș fi un președinte foarte bun pentru România”.

2 COMENTARII

  1. Trebuie sa fie un effect secundar al schimbarilor hormonale, etc., insa cu „romanii merita”, are dreptate in aceasta rabufnire de cinism, numai ca” NU se intampla” ci totul a fost si este regizat si este conspirational , conspiratie facuta de banditi psihopati ca si ea… cat despre ‘filme”(cu Netflex) n-are decat, dar mai intai sa vedem ce spun jegurile din justitie, care i-au amanat sentinta de „mii ” de ori….

  2. Sa conduci destinele Romaniei ? Nu este putin cam mult ?Fi mai modesta.Incepe si tu cu Pocraca, Unsuroasa sau de unde pizda mati esti.Ai putea fi regina De ce nu te mariti cu Cioaba? Intr-un cuvint. MUIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 6 =