Într-o  după amiază toridă de august în care „ soarele s-a topit şi a curs pe pământ” printre betoane şi asfalt încins dincolo de limita de sus a termometrului, în Bucureşti ne aşteapta vernisajul expoziţiei de artă decorativă ”4ARTS”.

Daniela Frumușeanu – Nihil sine Deo

Am păşit curioasă în spaţiul luminos, colorat într-un alb ce aminteşte de văruială chiliilor mânăstireşti, în Piaţa Spaniei Gallery, pe strada Alecu Russo nr. 13-19, la etajul 7, la sediul Agenţiei Magnanews ( partener generos al expoziţiei) unde, timp de o lună de zile, până pe 9 septembrie, între orele 11:00-17:00 cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, amatorii de artă contemporană se pot bucura de o selecţie reprezentativă de vitralii, sculpturi, tapiserii, obiecte din sticlă.

Georgeta Hlihor – Personaj II, Personaj III

În fața privitorului se desfășoară o lume interesantă, atrăgătoare, ispititoare, compusă şi recompusă de patru artiști, patru prieteni, patru povestitori talentați care împletesc împreună, de ceva vreme, firul unui basm emoționant. Un basm pentru oameni mari în care ei adună pe pânză sau hârtie, gânduri și vise, pun în materialul dur al sculpturilor amintiri și senzații, topesc în limpezimea vitraliilor, provocări.

Să îi prezentăm pe artiştii – prieteni care se  întâlnesc pe tărâmul artei din 2003, nu ca să concureze, ci să expună împreună. Ei sunt, Daniela Frumuşeanu, (artist textilist),  Georgeta Hlihor (artist textilist), Mihai Hlihor (artist decorator-sticlărie) şi Vasile Soponariu (sculptor).

Mihai Hlihor – Meduza

În comunicatul de presă care însoţeşte afişul, inspirat realizat de fotoreporterul Vlad Fundeneanu, cei patru artişti  invită vizitatorii „ la meditaţie şi la redefinirea unui mod de a percepe lumea formelor plastice, dar şi viaţa”.Ne conformăm îndemnului şi, chiar de la intrarea în expoziţie poposim în faţa lucrării Danielei Frumuşeanu „Nihil sine Deo”. Titlu legat de sensul adânc al dictonului latin pe care, Daniela l-a pictat şi repetat pe pânză cu patimă, nu mai puţin de nouă ori! M-am dus cu gândul la prima stemă a României, în partea de jos, pe o panglică albastră, unde era înscris Nihil sine Deo, ca simbol şi crez politic al ţării, deviză care poate fi văzută şi astăzi, în încăperile din Castelul Peleş şi în toate însemnele Casei Regale. Lucrarea Nihil sine Deo (”Nimic fără Dumnezeu”) cu mult albastru-dur în compoziţie „rimează” cu vitraliile expuse pe ferestrele largi, sub semnătura lui Mihai Hlihor care, pe un fond de sticlă de un albastru năucitor ne descrie bolta cerului pe care s-au strecurat şi bobiţe translucide, picături de rouă coborâte din înalt. Sticla plămădită de el vorbeşte despre strălucirea talentului îngemănat cu multă trudă.

Vasile Soponariu – Oglinda

Lucrarile Georgetei Hlihor, artist textilist adună cu eleganţă, în firul de lână răsucit cu îndemânare, motive stilizate care duc cu gândul la simbolistică muzicală.Eu am „simţit” că a folosit cheia sol a portativului ca un leit-motiv pentru tapiseriile ei. Printre tapiserii, vase de ceramica pictată, vitralii, spaţíul se completează cu piedestale din marmură, suport pentru sculpturi. Autor : Vasile Soponariu. Apariţie impozantă, structură atletică, aduce în expoziţie sculpturi pe care le-a lucrat cu migala miniaturistului. „Perla” este un exemplu în acest sens. Detalii sculptate cu fineţe de bijutier atrag imediat privirea. A creat siluete masculine, forme gracile de păsări ciudate, a compus un univers care îi dezvăluie artistului latura de gânditor sensibil. A plasmuit în materiale dure, vise. Care, spre norocul nostru, ca şi celelate exponate prezentate sunt de vânzare! Lume, lume merită să ai acasă, în spaţiul tău intim, o fărâmă din visul unui artist. Expoziţia ”4 ARTE”  oferă această posibilitate..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 6 =