Caută
Close this search box.

Iohannis și Dăncilă față în față la Cotroceni

Vineri seara a avut loc Recepția oferită de Președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naționale a României și a Centenarului.. Printre cei care au acceptat invitația s-a aflat și Premierul Viorica Dăncilă.

Augustin Lazăr, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea nu au fost la Cotroceni.

„Au trecut 100 de ani de la Marea Unire şi aproape 30 de ani de când ne-am recâştigat libertatea, în decembrie 1989. Istoria noastră, ca naţiune, nu a fost nici pe departe lipsită de obstacole, dar am reuşit să devenim o societate matură. Am reuşit să devenim o societate cu oameni curajoşi, responsabili şi tot mai implicaţi civic, care au puterea să lupte pentru o viaţă mai bună pentru ei şi pentru copiii lor. Vouă, dragi români, fie că vă aflaţi în ţară sau în afara graniţelor, vă spun că naţiunea noastră are nevoie de energia şi implicarea tuturor celor care împărtăşim aceleaşi valori, a tuturor celor pentru care democraţia, libertatea, egalitatea în faţa legii fac parte din identitatea lor. Doar uniţi în jurul acestor principii şi lăsând în plan secund alte opţiuni care ne despart avem forţa de a construi împreună România următorului secol. Să ne reîntoarcem la esenţele fibrei noastre naţionale, să ne lăsăm inspiraţi de puterea şi viziunea înaintaşilor şi să ducem mai departe acest preţios tezaur pe care l-am primit”, a spus președintele  Iohannis în discursul său.

„Sunt convins că, în istoria lumii, România va apărea ca o ţară care, între 1918 şi 2018, a reînviat de nenumărate ori din propria cenuşă, iar noi, românii, avem o şansă uriaşă pentru următorii 100 de ani: şansa de a dovedi că ducem mai departe visul de libertate şi democraţie al înaintaşilor, că îl apărăm şi îl preţuim. Fiecare dintre noi trebuie să simţim că este o onoare şi o mândrie că facem parte din această naţiune. Cu siguranţă am fi putut realiza mai multe în ultimii 30 de ani, dar să nu uităm nicio clipă unde suntem astăzi. România este în marea familie a Uniunii Europene, iar ca membru cu drepturi depline al celei mai puternice Alianţe de apărare colectivă din istorie, ţara noastră are în NATO cea mai solidă garanţie de securitate a sa. Guvernanţii şi întreaga clasă politică a României de astăzi trebuie să se ridice însă la înălţimea responsabilităţii istoric.” a mai spus președintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri