Caută
Close this search box.

Purtătorul de cuvânt al PPE, după votul din Consiliul UE referitor la Kovesi: Cer Guvernului Dăncilă să ne spună exact ce s-a votat, ce rol are votul și ce mandat a avut România

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, purtătorul de cuvânt al PPE, solicită Guvernului Dăncilă să precizeze exact ce s-a votat miercuri în cadrul Consiliului UE referitor la șefia Parchetului european, susținând că pe agendă nu figura respectivul punct. De asemenea, Mureșan cere lămuriri despre ce înseamnă votul dat în părivința celor trei candidați, precum și ce mandat a avut România la respectivul vot.

Comunicatul integral

Cer Guvernului României să ne spună public dacă a supus la vot numirea Procurorului European astăzi în Reuniunea ambasadorilor la Uniunea Europeană din statele membre.

În agenda oficială a reuniunii scria „procesul de pregătire în cadrul Consiliului”. Cer sa ne spună ce s-a votat astăzi și ce rol are votul dat astăzi în procedura de selecție a Procurorului European.

Noi, Parlamentul European, am fost mereu extrem de transparenți; am comunicat din timp că va avea loc audierea celor 3 candidați în data de 26 februarie în Comisia pentru libertăți civile și în Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European.

Cer, de asemenea, Guvernului României, să spună public ce mandat a avut România in ședința Consiliului, mai exact, cum a votat delegația României care a condus reuniunea de astăzi.

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene este a poporului român, iar Guvernul României trebuie să facă politica oamenilor, nu doar a lui Liviu Dragnea și Tudorel Toader. Guvernul are obligația să fie transparent.

Reprezentanții celor 22 state membre care fac parte din structura Parchetului European l-au votat azi pe candidatul francez, Jean – Francois Bohnert (șeful Parchetului din orașul Reims), pe primul loc, urmat de Laura Codruța Kovesi și candidatul german Andres Ritter, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. După acest vot din Consiliul UE urmează votul din Parlamentul European și o negociere între parlament și statele membre (Consiliul UE).

Clasamentul din Consiliul UE (formatul numit Coreper 2) s-a stabilit în felul următor: fiecare dintre cele 22 state a venit cu propriul clasament, iar la final s-a făcut media punctajelor.

Votul din Consiliul UE a fost organizat după ce comitetul de selecție a transmis Consiliului scrisoarea de motivare. Reamintim că Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe primul loc în clasamentul realizat de comitetul independent de selecție (detalii aici).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri