Caută
Close this search box.

SUA resping acuzaţiile Rusiei privind pregătirea unei intervenţii militare în Venezuela

donald trump

Emisarul special al Statelor Unite în Venezuela, Elliott Abrams, a negat acuzaţiile Rusiei privind pregătirea unei intervenţii militare în Venezuela, pentru înlăturarea de la putere a preşedintelui Nicolas Maduro, relatează Reuters.

„Preşedintele păstrează toate opţiunile pe masă. Preşedintele a spus mereu acest lucru, şi pe bună dreptate. Este în beneficiul bolnav al Rusiei să vorbească despre o intervenţie militară, după ce au dezmembrat Georgia şi Ucraina”, a declarat Elliott Abrams, înainte de participarea la întâlnirea Consiliului de Securitate ONU.

Oficialii americani au negat în mai multe rânduri acuzaţiile Rusiei privind intervenţia militară în Venezuela, catalogând-o drept propagandă.

Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus de Securitate, un organism subordonat direct preşedintelui Vladimir Putin, a declarat că Statele Unite pregătesc o intervenţie militară în Venezuela, pentru înlăturarea de la putere a preşedintelui Nicolas Maduro.

„Statele Unite pregătesc o invazie militară într-un stat independent”, a declarat Nikolai Patruşev, într-un interviu acordat publicaţiei ruse Argumenty i Fakty.

„Transferul trupelor speciale americane în Puerto Rico, aducerea forţelor americane în Columbia şi alte lucruri indică faptul că Pentagonul suplimentează efectivele militare în regiune pentru a le folosi în operaţiunea de înlăturare de la putere a lui Maduro”, a precizat Nikolai Patruşev.

Uniunea Europeană a exprimat preocupare în legătură cu riscul izbucnirii unor confruntări militare în Venezuela, pe fondul informaţiilor privind mobilizarea trupelor americane în apropierea frontierei acestei ţări. Vicepreşedintele Venezuelei responsabil de Afaceri Europene, Yvan Gil, a avertizat, potrivit agenţiei de presă EFE, că o intervenţie militară „ar genera o stare de instabilitate fără precedent în regiune”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri