Caută
Close this search box.

Jandarmeria protejează Antena 3, la solicitarea Consiliului Naţional al Audiovizualului

jandarmeria

Directorul editorial al Antena 3, Adrian Ursu, a scris CNA, plângându-se că membrii mișcării #rezist au tulburat transmisiunile în direct ale acestui post. CNA, printr-un vot foarte strâns, de șase contra cinci, a decis să ceară Jandarmeriei să îi protejeze pe jurnaliști.

În scrisoarea lui Adrian Ursu către CNA, se afirmă:

„Câțiva membri ai mișcării #rezist și ai unor pseudo organizații civice (identificați) au perturbat transmisiunile live, de pe spațiul public (…) proferând injurii și folosind un limbaj trivial (…)

Întrucât aceste incidente au devenit tot mai numeroase și par a fi programatice, facem apel la competențele Consiliului pentru a sprijini, printr-o luare de poziție, precum și prin demersuri către autoritățile competente, desfășurarea liberă a meseriei de ziarist”.

Ursu invocă în scrisoare articolul 8 din Legea Audiovizualului: „Autoritățile publice abilitate asigură, la cerere:

a) protecția jurnaliștilor în cazul în care aceștia sunt supuși unor presiuni sau amenințări de natură să împiedice ori să restrângă în mod efectiv libera exercitare a profesiei lor”.

La scurt timp, CNA s-a conformat, iar Monica Gubernat, vicepreședinte interimar al CNA, i-a scris lui Ionuț Sindilie, împuternicit la conducerea Jandarmeriei.

„Consiliul Național al Audiovizualului a luat act de înmulţirea cazurilor de agresare și/sau împiedicare a activității jurnaliştilor aflați pe teren în interes de serviciu.

Ținând cont de prevederile art. 8 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 (…) membrii Consiliului vă solicită să asigurați condițiile pentru ca jurnaliștii să-și poată desfăşura activitatea în conformitate cu legislația în vigoare”.

Decizia a fost votată de șase membri ai CNA, cinci s-au opus, iar doi au fost absenți. Reprezentantul PNL în CNA, Alexandru Kocsis, a criticat, pe Facebook, această măsură.

„Ce să înţeleg, că, prin această generalizare, de acum înainte toţi jurnaliştii din această ţară vor merge pe teren însoţiţi de jandarmi? (…) Nu înţeleg de ce radiodifuzorul care se confruntă cu astfel de situaţii nu foloseşte legislaţia existentă pentru a se adresa direct Jandarmeriei Române.

Nu înţeleg de ce trebuie ca CNA să devină intermediar în această situaţie şi de ce CNA generalizează situaţia, condamnabilă dealtfel, în care se află un singur radiodifuzor, ca şi cum toţi jurnaliştii din România s-ar confrunta cu astfel de situaţii şi au solicitat protecţia jandarmilor.

UN SINGUR RADIODIFUZOR nu îi reprezintă pe toţi, iar solicitarea nu a venit la instituţia potrivită”, a scris Kocsis, pe Facebook, conform Newsweek.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri