Două expoziţii-eveniment vor fi organizate la Palatul Culturii din Blaj, pe 2 iunie, cu prilejul vizitei Papei Francisc, informează un comunicat de presă al Academiei Române, transmis luni Agerpres.

Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române va expune 40 de portrete ale membrilor celui mai înalt for de cultură şi de ştiinţă al ţării care şi-au făcut studiile la Blaj, devenind mai apoi mari personalităţi în domeniile în care activau.

Între aceştia se numără Timotei Cipariu, George Bariţiu, Alexandru Papiu-Ilarian, Iuliu Maniu, Iosif Hodoş, Emil Haţieganu, Ion Bianu, Aron Densuşianu, Nicolae Densuşianu, Tiberiu Brediceanu, Sigismund Toduţă, dar şi slujitori ai Bisericii, deveniţi martiri ai credinţei creştine în lagărele comuniste: cardinalii Iuliu Hossu, Lucian Mureşan, Alexandru Todea.

Galeria de portrete va fi însoţită de o expoziţie de Biblii de diverse confesiuni, editate în mai multe limbi, ediţii vechi şi noi în limbile latină, germană, maghiară, polonă, franceză, albaneză, greacă, arabă, care reflectă diversitatea spirituală şi atitudinea ecumenică a locuitorilor acestui ţinut românesc.

Printre cele mai vechi exponate patrimoniale se află Biblia tipărită la Veneţia, datând de la 1476, Biblia de la Nurnberg (1482), Biblia cu comentarii de Nicolaus de Lyra (Basel, 1506), Noul Testament tipărit la Paris în 1582 de tipograful Henri Estienne, ediţia din 1597 a Septuagintei, tipărită la Frankfurt, utilizată de Spătarul Milescu pentru traducerea sa în limba română, Noul Testament în limba arabă (1548-1624).

Alături de ele este expusă prima traducere integrală în limba română, valoroasa Biblie a lui Şerban Cantacuzino, cunoscută sub numele de Biblia de la Bucureşti, traducere datorată fraţilor Radu şi Şerban Greceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 2 =