Caută
Close this search box.

Trump vrea să oprească Iranul, printr-o intervenţie militară, să fabrice bombe nucleare

donald Trump

Donald Trump a avertizat marţi că ar putea recurge la o intervenţie militară pentru a opri Iranul să fabrice arme nucleare.

Întrebat într-un interviu acordat publicaţiei Time dacă va declanşa o intervenţie militară împotriva Iranului din cauza ambiţiilor nucleare ale Teheranului sau pentru protejarea accesului în Golful Persic, Donald Trump a răspuns, citat de Mediafax:

„Categoric, aş interveni în cazul armelor nucleare, dar las un semn de întrebare pentru cealaltă variantă”.

Trump a minimizat importanţa strategică a Golfului Oman, unde au avut loc atacuri asupra unor petroliere.

„Alte zone primesc cantităţi mari de petrol de acolo. Noi primim foarte puţin. Am înregistrat progrese uriaşe în ultimii doi ani şi jumătate în materie de energie. Au fost construite oleoducte, iar acum suntem exportatori de energie. Deci nu mai suntem în poziţia în care eram faţă de Orientul Mijlociu, unii spuneau că eram activi acolo pentru petrol”.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul.

Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri