Caută
Close this search box.

În munții Tatra, o furtună violentă a ucis oameni

O furtună extrem de violentă a provocat câteva decese şi a rănit 10 persoane, lovite de fulger, joi, în Munţii Tatra din sudul Poloniei, au anunţat reprezentanţii Serviciilor de salvare şi intervenţii montane, citaţi de AFP.

Premierul Mateusz Morawiecki a anunțat că a plecat în zonă.

„Zece persoane au fost lovite de fulger în zona masivului Giewont. S-au înregistrat câteva decese în zone diferite ale Munţilor Tatra”, a declarat coordonatorul serviciilor de salvare, Jan Krzysztof, citat de companiile mass-media poloneze, fără să ofere însă alte cifre exacte.

Potrivit primelor informaţii publicate de mass-media poloneze, inclusiv de postul privat de televiziune TVN24, fulgerul ar fi lovit o cruce metalică de mari dimensiuni, instalată în vârful masivului Giewont, aflat la mică distanţă de staţiunea montană Zakopane, în momentul în care în acea zonă se afla un grup numeros de turişti.

Vremea s-a înrăutăţit brusc la jumătatea zilei, nori groşi acoperind cu rapiditate cerul, care, în cursul dimineţii, fusese degajat şi îi încurajase pe mulţi excursionişti să se aventureze pe potecile şi traseele din Munţii Tatra.

Citește și: Un nou aeroport se va construi în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri