Caută
Close this search box.

Viorica Dăncilă ar vrea iar să plece comisar european, PSD, în degringoladă

viorica dăncilă

În interiorul PSD este un haos total, iar Viorica Dăncilă vrea iar să plece la Bruxelles, pe o funcţie de comisar european.

Liderii social-democrații nu vor să susțină un candidat comun cu ALDE la prezidențiale și încearcă să o împingă pe Dăncilă în față. De partea cealaltă, Viorica Dăncilă joacă duplicitar și ar fi dispusă să renunțe la candidatură și să-l promoveze pe Tăriceanu drept candidat la prezidențiale.

„Lui Dăncilă i-a surâs amânarea congresului în care se bătea în cuie candidatul la prezidențiale pentru că i-ar conveni de minune să renunțe la postura de candidat. Pare mai degrabă interesată de postul de comisar european. Se vorbește din nou în interiorul partidului despre faptul că și-ar dori să plece la Bruxelles”, au explicat surse social democrate, pentru HotNews.ro.

Reamintim că la sfâșitul lunii iulie, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat public că este dezamăgit de faptul că PSD nu îl dorește să-l susțină la alegerile prezidențiale. Tăriceanu și-a exprimat speranța atunci că poate până la sfârșitul lunii august, PSD se răzgândește.

„La finele lunii august putem să facem o analiză și poate PSD să ia o decizie să mergem pe o candidatură comună. Problema nu e să intre în turul 2, ci să câștige alegerile. Sondajele nu o indică pe doamna Dăncilă principalul contracandidat al domnului Iohannis. Principalul contracandidat sunt eu și o mobilizare a partidului nu o va duce în această postură”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu pe 25 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri