Caută
Close this search box.

Ce transportau în dubă agresorii care au bătut cu sălbăticie doi agenți de poliție

Polițiștii care au fost bătuți crunt și răniți grav în timp ce se aflau în misiune au fost transportati la spital. Aceștia urmăreau în trafic o mașină în care se aflau două persoane de etnie romă cunoscute în zonă ca persoane cu antecedente penale. Întâmplarea s-a petrecut în satul Călina, comuna Prundeni, din Vâlcea, unde organele statului au fost agresate de către rudele inculpaților.

Poliţiştii au suferit traumatisme cranio-faciale, fractură de piramidă nazală şi de arcadă, fiind transportaţi la spital. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea a confirmat incidentul, dar nu a putut oferi mai multe detalii.

Un alt echipaj a venit în ajutorul agenților îngenunchiați de agresori și i-a salvat. Bătăușii au fugit apoi, dar au fost prinși în scurt timp și reținuți pentru 24 de ore.

Bătăușii mergeau cu duba plină de porci când polițiștii le-au făcut semn să oprească pentru o verificare de rutină. Au accelerat însă și au încercat să scape de oamenii legii.

Tinerii sunt acuzați de ultraj, lipsire de libertate, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. După acest incident, ministrul de interne i-a cerut șefului Poliției să își trimită adjunctul la inspectoratele județene, ca să se asigure că așa ceva nu se mai întâmplă pe viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri