Caută
Close this search box.

MAI raportează cu 30% mai puţine sesizări de incidente la vot faţă de 2014

Numărul sesizărilor privind posibile incidente electorale, duminică, de la deschiderea secţiilor de votare şi până la finalizarea operaţiunilor au fost de 210, în scădere cu aproape 30% faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale din anul 2014, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

„Din totalul sesizărilor înregistrate ieri, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit deja că 102 evenimente nu se confirmă. Cele mai multe posibile incidente au fost sesizate în Bucureşti şi în judeţul Dolj, respectiv câte 22”, a declarat Dajbog, luni seara, la sediul MAI, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că, din totalul sesizărilor de fapte contravenţionale, cele mai multe au făcut referire la sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat (14 sesizări), comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiilor de votare (13 sesizări), nerespectarea dispoziţiilor legale privind prezenţa altor persoane în cabina de vot (9 sesizări), continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia (8 sesizări) şi refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi (4 sesizări).

Până în prezent, poliţiştii au aplicat 14 avertismente scrise şi 16 amenzi în valoare de 17.200 de lei, cu 30% mai puţine sancţiuni contravenţionale faţă de 2014.

„Poliţiştii efectuează verificări cu privire la 42 de posibile infracţiuni: 12 cazuri în care alegătorii au votat fără a avea acest drept în Galaţi, Giurgiu, Caraş-Severin, Maramureş, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Vaslui, 9 infracţiuni de corupere a alegătorilor în Argeş, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Ialomiţa, Prahova, 4 infracţiuni de vot multiplu în Argeş, Constanţa, Giurgiu şi Olt, o infracţiune de fraudă la votul electronic în Braşov, 6 infracţiuni de violare a confidenţialităţii votului în Bacău, Constanţa, Dolj şi Galaţi, o infracţiune de împiedicare a liberului exerciţiu al dreptului de a alege în Sibiu, o infracţiune referitoare la nerespectarea regimului urnei de vot în Vaslui şi o infracţiune de falsificare a documentelor în Giurgiu”, a mai spus Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a adăugat că alte posibile şapte infracţiuni circumscrise contextului electoral sunt în cercetare în Bucureşti, Brăila, Botoşani, Braşov şi Ialomiţa.

„Numărul de posibile infracţiuni, înregistrat ieri, este cu aproximativ 40% mai mic faţă de primul tur al alegerilor din 2014”, a precizat oficialul MAI.

Printre exemplele de infracţiuni se numără o situaţie din judeţul Argeş, unde un observator a sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie cu privire la faptul că într-o localitate oamenii sunt transportaţi la secţiile de votare cu un microbuz.

Din primele cercetări a rezultat că Primăria din localitate a încheiat un contract cu o societate, în vederea punerii la dispoziţie a două curse de transport special, destinate cetăţenilor care doresc să îşi exercite dreptul de vot şi locuiesc la o distanţă de circa 4 km de locul în care este amplasată secţia de votare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor, iar cercetările continuă în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri