Caută
Close this search box.

Gabi Firea, despre controlul lui Cîţu la Primăria Capitalei: Îi așteptăm cu ștergar, cu pâine și sare

gabriela firea

Florin Cîţu va trimite două echipe de control la Primăria București, iar Gabriela Firea îi transmite că îi aşteaptă cu pâine şi sare.

Ministrul Finanţelor vrea să verifice cum a fost cheltuită subvenția primită de la guvern pentru termoficare.

Inspecția economico-financiară și Corpul de control vor verifica dacă banii din programe au fost folosiți în interes și folos personal, a precizat Florin Cîţu.

În replică, Gabriela Firea spune, potrivit TVR, că nu se teme de nici un control, pentru că susţine că a respectat legea.

„Nu s-a mai făcut un control, ceea ce este foarte ciudat, la Primăria București de vreo 10 ani. Nu știm cum au fost cheltuiți acei bani, unde s-au dus acei bani, dacă acei bani au fost sifonați. (…)

Cîţu face CONTROL la Primăria Capitalei: N-a mai călcat nimeni pe acolo de 10 ani să vadă cum sunt cheltuiți banii românilor

Anul trecut, deși subvenția este de la buget pentru încălzire, pentru termoficare, Primăria București s-a împrumutat pe 20 de ani aproape 500 de milioane de lei din Trezoreria statului, deși avea, ar fi trebuit să aibă banii în buget pentru subvenție”, a declarat Florin Cîţu.

„Nu ne temem de nici un control. Suntem cea mai verificată instituție din țară. (…)

Îi așteptăm cu ștergar, cu pâine și cu sare și să nu facă abuzuri. Știm și noi foarte bine legea și nu au voie să-și depășească atribuțiile”, a replicat Gabi Firea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri