Caută
Close this search box.

Rareş Bogdan cere aplicarea referendumului din 2009, pentru rămânerea la 300 de parlamentari

rareş bogdan

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan anunţă în premieră că solicită reducerea numărului de parlamentari la 300, în acord cu referendumul din 2009. El mai afirmă că România „are nevoie ca de aer de anticipate”.

„Românii trebuie ascultaţi!! Şi, ca să fie totul limpede, eu susţin respectarea referendumului privind reducerea numărului de parlamentari la 300! Românii o cer, trebuie să-i auzim! Această lege trebuie adoptată! Iată încă un motiv pentru anticipate!”, spune Rareş Bogdan.

„Jos ticăloşii! România are nevoie ca de aer de anticipate! Tot ceea ce face PNL pentru a reaşeza tara în coordonatele normalităţii, pentru a desfiinţa privilegiile, a ieftini viaţa tuturor, PSD blochează în Parlament sau prin CCR! Şi nu e vorba doar de pensile speciale, pe care legea iniţiată de PNL le-a anulat! Ci de toate măsurile pe care romanii le cer de ani de zile şi nu se întâmplă nimic, căci nişte infractori cu legitimaţie oficială îşi protejează averile de faraoni!

Vă dau câteva alte exemple de măsuri pe care PNL le-a iniţiat, dar PSD le-a pulverizat doar deoarece ştie că risca să-şi piardă propriul electorat:

Suprataxele care au scumpit facturile la încălzire, curent, telefonie, internet, gaze, carburanţi, pe care i-am implorat încă de când eram jurnalist să nu le introducă, au fost eliminate de PNL, dar majoritatea otrăvitoare a votat să rămână în vigoare.

Sistemul de pile prin care erau detaşaţi din mediul privat în zonă publică, pe salarii enorme, o groază de rude, prieteni, oameni utili PSD, a fost eliminat tot de PNL, dar majoritatea toxică a votat împotrivă!

Salariile demnitarilor au fost îngheţate tot de PNL, însă în Senat, PSD a votat şi împotriva acestei măsuri!

Să vă mai spun de Diaspora, de care PSD se teme că de confiscarea averilor? Fraţii din Diaspora sunt în cotinuare bătaia de joc a bolşevicilor, din două motive: din răzbunare şi din teamă că vulcanul emoţional care a erupt în 2014 odată cu alegerea preşedintelui Klaus Iohannis îi va matura definitiv! PNL a crescut la 3 zile perioada de vot de peste graniţe şi a dublat numărul parlamentarilor pentru Diaspora, dar majoritatea PSD a votat din nou împotrivă. Mai mult decât atât, Avocatul Poporului, care numai al poporului nu este, a atacat OUG privind organizarea alegerilor anticipate la CCR.

Bugetul României e ca o ţeavă spartă de PSD în zeci de locuri, legislaţia e varză, e făcută pentru protecţia aleşilor, deci trebuie să scăpăm de această majoritate. Dacă ar fi putut, PSD ar fi blocat şi desecretizarea Dosarului 10 august, aşa cum a făcut-o când conducea ministerul!

Îi roade tot ce se întâmplă bun în ţara asta! De la deblocarea unor proiecte mari de infrastructură şi eliminarea prevederilor care au pus în pericol funcţionarea fondurilor private de pensii până la eliminarea supraimpozitarii contractelor part-time! Şi mai sunt: anularea recursului compensatoriu care a umplut străzile de criminali, pedofili, tâlhari, violatori, reluarea procedurilor privind înscrierea sitului Roşia Montana în patrimoniul UNESCO, alocarea a 4,5% din PIB pentru investiţii, prin bugetul pe 2020.

Anticipatele sunt un tren în care, dacă nu ne urcăm cât de repede, România îşi risca pielea aşa cum nu s-a mai întâmplat în aceşti 30 de ani!

Rom\nii trebuie ascultaţi!! Şi, ca să fie totul limpede, eu susţin respectarea referendumului privind reducerea numărului de parlamentari la 300! Romanii o cer, trebuie să-i auzim! Această lege trebuie adoptată! Iată încă un motiv pentru anticipate! Ştiu, anticipatele nu ar reduce numărul parlamentarilor, dar o nouă majoritate, stabilă, puternică, ar face o lege bună, dreapta, ar putea iniţia inclusiv revizuirea Constituţiei.

Avem atât de multe de făcut!! Jos ticăloşii!”, a scris Rareş Bogdan, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri