Caută
Close this search box.

Revenirea lui Grindeanu în PSD stârnește revolta social-democraților

Liviu Pleșoianu a amenințat că pleacă din PSD, revoltat că oameni precum Sorin Grindeanu sau Mihai Tudose ar urma să fie primiți în conducerea partidului, la congresul formațiunii ce ar urma să aibă loc la finalul lunii. Deputatul susține că nu poate accepta ca PSD să fie condus de ”academicienii serviciilor” Tudose și Grindeanu.

„Bun… Cum spuneam, am intrat în 2016 într-un partid și m-am trezit în 2020 în altul. Doar că nu ține așa cu mine…! Dacă, după congres, PSD va fi condus de Grindeanu, Tudose și alți academicieni ai serviciilor sau persoane care pun semnul egal între Dragnea și Orban, atunci ne spunem „adio” și ne vedem de drumuri. Eu NU merg mai departe într-un partid condus de astfel de personaje!”, a scris Liviu Pleșoianu.

Trecut o vreme la Pro România și chiar ajuns europarlamentar pe listele acestui partid, Mihai Tudose a revenit recent în organizația PSD Brăilă, după un conflict deschis cu liderul primei formațiuni, Victor Ponta.

La rândul său, și Sorin Grindeanu, acum președinte ANCOM, își pregătește revenirea în partid și chiar a participat la ședințele mai multor organizații PSD. El a criticat de mai multe ori fosta conducere și a susținut că e nevoie de o reformare a formațiunii. Pe 26 ianuarie, el a spus că PSD a pierdut în trei ani aproximativ 60% dintre votanți și că această cădere este generată în primul rând „de greșeli personale, de greșeli de management, de autism politic și de orbire strategică”.

Un răspuns

  1. Sa starneasca ca si asa sunt cam pa daca se mai cearta ca dracii intre ei e bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri