Caută
Close this search box.

Nicolae Robu, despre demisiile de la Spitalul CFR Timişoara: Nu e în regulă să dezertăm în timp de război

Nicolae Robu

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat marţi, în contextul mai multor demisii ale unor asistente şi infirmiere de la Spitalul CFR din municipiu, că nu este normal „să dezertăm în timp de război, care îşi are regulile lui”.

Am fost informat că la Spitalul CFR, 10 asistente şi trei infirmiere şi-au dat demisia, fără a invoca lipsa de echipamente, ci faptul că le este teamă, pentru că au copii şi părinţi în întreţinere etc. Nu cred că e în regulă să dezertăm în timp de război. Este război (cu pandemia, n.r.), iar războiul îşi are regulile lui. Dar trebuie să acţionăm cu blândeţe şi să-i încurajăm pe cei care, nu din vina lor, sunt mai slabi de înger. Nu e uşor să te menţii puternic„, a afirmat Nicolae Robu, în conferinţa de presă online de marţi, citat de Agerpres.

Edilul i-a îndemnat pe aceştia să se uite la confraţii lor de breaslă, cei mulţi, care stau pe baricade, în prima linie aflându-se întreg corpul medical de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Timişoara – Virgil Musta, Voichiţa Lăzurean, Cristian Oancea -, care sunt „un exemplu de dăruire”.

Nicolae Robu a mai subliniat că municipalitatea are întreaga disponibilitate de a se implica pentru a sprijini spitalele primăriei – Municipal, „Victor Babeş” şi cel de copii, cu tot necesarul.

De asemenea, pentru protecţia corpului medical, primarul spune că personal le-a cerut de mai mult timp acestor spitale să-i transmită solicitările individuale în privinţa numărului de camere în hoteluri pentru cazarea medicilor şi a asistentelor care se tem că şi-ar putea infesta familiile cu COVID-19, dar nu a primit până acum nicio solicitare.

Până acum nu am primit nicio solicitare în acest sens. Acele camere sunt plătite de primărie, trebuie să avem grijă de fiecare ban şi de aceea vrem garanţia că astfel de solicitări există din partea personalului medical şi că acele locaţii vor fi şi folosite, pentru a nu irosi banii„, a explicat edilul.

Nicolae Robu a mai anunţat că zilele trecute a convenit cu Universitatea Politehnica Timişoara ca imobilul Casa Politehnicii 2 să fie dedicat cazării personalului medical al Spitalului Municipal, din apropiere, dar de la Spitalul „Victor Babeş” nu a venit nicio solicitare deocamdată.

Există şi hoteluri cu care am discutat şi au camere disponibile pentru medici, pe care ni le pun la dispoziţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare„, a precizat edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri